Pleacă Rednic!

Ultima actualizare:

    "Puriul" şi fostul său patron s-au despărţit civilizat, dar au început repede scandalul şi acuzaţiile reciproceFoto: Mediafax
"Puriul" şi fostul său patron s-au despărţit civilizat, dar au început repede scandalul şi acuzaţiile reciproceFoto: Mediafax

Dezamăgit de oferta primită şi de faptul că patronul a amânat apoi o discuţie finală, Mircea Rednic a anunţat că părăseşte “haita”, decizia venind cu o zi înainte de a împlini un an pe banca roş-albă.

Cu o etapă rămasă până la finalul sezonului, Dinamo ocupă locul patru, dar are şanse să ajungă pe podium, şi e în finala Cupei României. Şefii au apreciat munca tehnicianului şi de la finalul lui martie au luat în calcul prelungirea contractului scadent la data de 31 mai. În aprilie, “Puriul” a anunţat că va semna după derby-ul cu Steaua, dar victoria nu a adus şi garantarea condiţiilor sale, principala fiind dublarea salariului actual de 7.000 de euro. I s-a transmis că se va negocia şi ca o cerinţă va trebui să promoveze mai mulţi tineri de la “satelit”. “Ce să mai zic de salariu, că oricum au apărut peste tot detaliile. Sunt dezamăgit…după meciul cu Astra, Negoiţă nu m-a sunat, am văzut că a făcut-o aseară (n.r. miercuri), dar am observat prea târziu”, a spus antrenorul. Apoi, a continuat: “Mi-au făcut o ofertă, eu o contraofertă, însă proiectul propus nu coincide cu ce mi-am propus eu la Dinamo. Au spus şi că n-am promovat tineri, păi, pe cine să mai promovez, pe fraţii lor?! Nimic nu mă face să mă răzgândesc. Într-un loc în care nu eşti apreciat şi respectat nu poţi să mai continui. Acum îi spun şi oficial… Să se ştie că eu am venit aproape gratis la Dinamo, pe cel mai mic salariu de când sunt antrenor. Nici nu m-am uitat pe contract, erau multe clauze, dar ştiu că puteam fi dat oricând afară. Negoiţă mi-a arătat că nu are încredere în mine, ci în specialiştii lui de la hotel”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net