«Poate vopsim gazonul să arate mai bine»

Ultima actualizare:

„Vrem să organizăm o licitaţie, iar veniturile să fie donate la o casă de copii. Apoi, analizăm mai multe variante pentru show-ul de dinaintea meciului. Cu siguranţă, va exista un spectacol cu focuri de artificii. Am vrea ca Alin Moldoveanu, campionul olimpic la Tir, care e şi legitimat la Clubul Sportiv Dinamo, să dea lovitura de începere a meciului", ne-a dezvăluit Adrian Thiess, cel care e reuşit să-i aducă pe „extratereştrii în România".

Acesta s-a referit la cea mai mare problemă, una imposibil de rezolvat, având în vedere timpul scurt. „Gazonul stadionului arată oribil. E o ruşine să bagi milioane de euro într-un stadion, care să aibă gazonul distrus, o dată la câteva luni. E ca şi cum ai construi un palat cu un WC în curte. Ăsta e! Ne-am făcut de râs în meciul cu Franţa, anul trecut, acum ne facem iarăşi de ruşine. Mi-e groază de ce vor spune cei de la Barcelona, fiindcă trimişii lor au văzut gazonul acum o lună, când încă arăta bine", a continuat Thiess.

Întrebat dacă sunt şanse ca spaniolii să anuleze amicalul, din cauza terenului prost, organizatorul partidei a spus: „Exclus! Probabil, vor fi îngrijoraţi să nu se accidenteze vreun jucător, dar amicalul se va juca sigur. Glumind puţin, poate vopsim gazonul, iar spaniolii nici nu-şi vor da seama că iarba a fost arsă".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net