Azi şi mâine se vor disputa cele 16 partide ale etapei cu numărul 5 din grupele Ligii Campionilor, penultima din această fază, şi lucrurile se încing foarte tare. Astfel, pentru a alege cât mai inspirat jucătorii din Star Manager trebuie să cunoaşteţi cât mai bine conjunctura în care se dispută acestea.


Practic, toate meciurile au miză într-o astfel de competiţie, dar se împart totuşi în două mari categorii: ale echipelor cu sabia deasupra capului şi ale celor care sunt ca şi calificate şi o pot lăsa mai moale, amânând deznodământul pentru ultima etapă. Azi, în prima categorie sunt cele două jocuri din grupa E, plus câte un meci din grupele F şi G. Monaco, Leverkusen, Tottenham şi CSKA Moscova au toate şanse de calificare, în această ordine. Francezii pot scăpa în echipă calificată dacă vor câştiga azi în faţa englezilor, dar meciul se anunţă pe viaţă şi pe moarte şi, probabil cu multe goluri. Asftel, selectarea în Star Manager a unor atacanţi de la cele două echipe ar putea fi inspirată, la fel ca şi în meciul de la Moscova, unde ruşii primesc vizita nemţilor de la Leverkusen. Copenahaga - FC Porto este un alt meci pe viaţă şi pe moarte, danezii şi portughezii bătându-se pentru al doilea loc calificant din grupa G.

untitled.jpg

Clasamentele grupelor care se dispută în această seară
Foto Click!

Leicester pare desprinsă spre primăvara Ligii şi probabil va câştiga la pas şi jocul cu Brugge, belgienii fiind eliminaţi. Sevilla - Juventus este ultimul meci tare al zilei, pe Sanchez Pisjuan tranşându-se probabil câştigătoarea grupei H. Lyon speră într-o victorie a spaniolilor pentru ca trei puncte probabile ale lor la Zagreb să-i apropie la un punct de italieni şi să joace ultimul meci, la Torino, cu calificarea pe masă. Pentru Star Manager, selectarea unor apărărători din partida care sa va juca în Andaluzia şi a unor jucători ofensivi de la Lyon şi Leicester pare de asemenea inspirată.

Nu în ultimul rând,  în grupa F se cam tranşează lucrurile diseară. Dortmund va mătura probabil pe jos cu Legia Varşovia, căreia i-a administrat un sec 6-0 în turul din Polonia, iar Real Madrid o poate scoate definitiv din cărţi pe Sporting şi cu un egal la Lisabona. Măcar un neamţ ofensiv de la Dortmund merită să aveţi azi în echipă.

untitled3.jpg

Partidele din această seară
Foto Click!

Fără să reprezinte o garanţie, aceste informaţii vă pot ajuta să selectaţi mai bine echipa şi mai ales căpitanul din Star Manager pentru această etapă care începe de la ora 19:00, cu partida de la Moscova, devansată din cauza frigului.

X Dacă Monaco şi Leicester câştigă azi şi dacă Real Madrid şi Sevilla obţin minimum un egal, toate patru sunt calificate în optimile Ligii Campionilor fără să mai conteze ultimul meci din grupă.

 
 
Loading...