Rădoi, sfaturi pentru Dică: "Totul se bazează pe relaţia cu patronul"

Ultima actualizare:

    Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Mirel Rădoi, fostul antrenor al FCSB-ului, a dat de înţeles că prietenul său Nicolae Dică nu ar fi trebuit să accepte oferta lui Gigi Becali, mai ales că finanţatorul obişnuieşte să se bage peste munca tehnicianului.

"Probabil a gândit sentimental şi a fost foarte greu să refuze. Am discutat cu el, i-am spus punctul meu de vedere, el şi l-a susţinut pe al lui. I-am spus problemele care există acolo, el a recunoscut o parte din ele. Dar ştie că totul se bazează acolo pe relaţia dintre el şi patron. Totodată, Dică trebuie să ştie cum să gestioneze relaţia cu vestiarul. Deja sunt jucători aduşi până să vină el la echipă, nu ştim dacă el i-a dorit sau nu. Tocmai la aceste lucruri trebuie să fie atent. 

Eu lui Becali nu stăteam să-i spun tot. Nu îi spuneam că n-am unde să fac refacere, antrenamente, sau că n-am avut bani să plătim arbitrii la un amical cu Viitorul într-un cantonament. Scoteam bani din buzunarul meu și-i plăteam. 

Dar lucrurile s-au mai schimbat şi poate că Dică nu se va confrunta cu aceste probleme", a declarat Mirel Rădoi la Dolce Sport.

"Eu nu am plecat doar din cauza rezultatelor. Acum să vă spun adevăratul motiv. În momentul în care am simţit că Gigi vrea să se implice, am ales să plec. A venit la Pitești să le vorbească jucătorilor. A făcut nişte lucruri despre care ştia că nu-mi convin, iar eu m-am îndepărtat şi am părăsit echipa", a mai spus el.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net