Rapid - Dinamo, meci caritabil deschis de un "demonstrativ" al naţionalei jurnaliştilor

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu şi Răzvan Lucescu se vor afla faţă în faţă într-un meci caritabil
Mircea Lucescu şi Răzvan Lucescu se vor afla faţă în faţă într-un meci caritabil

Legendele clubului roş-alb şi cele ale Rapidului se vor afla faţă în faţă într-un meci de gală pe stadionul Dinamo, vineri, 7 iunie, de la 18:30, informează Revista Sport Magazin.

Mircea Lucescu va fi pe banca lui Dinamo, în timp ce Rapidul va fi condus de Răzvan Lucescu, iar cei doi tehnicieni, tată şi fiu, vor fi din nou faţă în faţă după 14 ani. În 2005, Răzvan Lucescu îşi învingea tatăl în Cupa UEFA, într-un meci Şahtior – Rapid 0-1.

În deschiderea acţiunii intitulată „Dăruim viaţa prin fotbal” este programat un meci demonstrativ între echipa Fundaţiei Real Madrid şi naţionala jurnaliştilor, care este sponsorizată de Superbet, Aqua Carpatica şi Alexandrion Group.

Loturile celor două echipe vor cuprinde cei mai importanţi jucători, din care amintim: Andone, Lupescu, Marica, Fl. Petre, Kiriţă, Dănciulescu, Stelea, Câmpeanu, C. Munteanu, Răducioiu, Lupu, Iftodi, Sabău / Pancu, Dulca, O. Maier, Măldărăşanu, Ganea, Lobonţ, Şumudică, Nanu, Stanciu, Raţ, D. Niculae, Maftei sau Dani Coman.

Acţiunea caritabilă, care va fi transmisă pe Digi Sport, este făcută pentru elevul olimpic Gabriel Bălăcean (15 ani), care are sindromul Klippel-Trenaunay. Cu ocazia acestui meci se vor mai sărbători 55 de ani de la debutul lui Mircea Lucescu ca jucător, 40 de ani de la debutul lui Mircea Lucescu ca antrenor şi celebrarea a 2 generaţii de excepţie: Dinamo 89 / Rapid  98, creaţii ale lui Mircea Lucescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net