Rapid face preselecţie pentru Liga a II-a

Ultima actualizare:

    Fostul jucător al  Petrolului, AlexBuhuşi,  i-a impresionat  pe rapidişti
Fostul jucător al Petrolului, AlexBuhuşi, i-a impresionat pe rapidişti

Lupta pentru promovare se anunţă în acest sezon mult mai grea decât în anul când Rapid a promovat. În primul rând, feroviarii trebuie să-şi câştige de această dată seria în care vor fi repartizaţi şi din care vor face cel mai probabil parte Ceahlăul Piatra Neamţ, Oţelul Galaţi şi FC Braşov.

Apoi, nici lotul de jucători nu mai e acelaşi. Fără un Daniel Pancu, care a tras echipa după el, şi fără mercenarii care au jucat în Liga I şi care au plecat în masă, Rapid trebuie să-şi refacă lotul din temelii. Bugetul de 1,5 milioane de euro promis de patronul Valerii Moraru a stârnit doar zâmbete sub Podul Grant, unde lucrurile sunt mai rele decât par.

Adrian Iencsi, noul antrenor al echipei, are la dispoziţie doar câţiva juniori şi a fost pus să caute prin ţară jucători liber de contract. La un meci al unei echipe formate din astfel de fotbalişti, jucat împotriva lui CF Afumaţi, Iencsi a fost impresionat de Alexandru Buhuşi, Bogdan Năstase, Silviu Mureşan şi Florin Prodan.

Primii trei au evoluat ultima dată la o echipă judeţeană din Prahova, CS Blejoi, dar au în CV echipe ca Petrolul, Târgu Mureş şi Bihor. Dacă aceştia sunt jucătorii cu care se va ataca promovarea, atuncii suporterii Rapidului trebuie să se pregătească mai degrabă pentru încă un sezon în Liga a II-a.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net