Giuleştiul poate renaşte din bani publici, iar suporterii, suferinzi după desfiinţarea echipei, par să fii uitat istoria. Sunt gata să se facă membri de partid, doar să mai vadă fotbal sub podul Grant.


50 de oameni au mers miercuri în faţa Primăriei Sectorului 1 într-un miting de "cerşit"! Ei au cerut finanţarea echipei şi s-au grăbit să protesteze împotriva consilierilor USR şi PNL, care s-au declarat sceptici cu privire la acest proiect, mai ales că s-a făcut cam pe genunchi, din dorinţa pură a primarului PSD, Daniel Tudorache, şi fără o analiză financiară serioasă. Edilul a dat puţin bucuros din coadă văzând că tranşează lupta cu duşmanii săi din Primărie cu ajutorul naivilor şi pătimaşilor ultraşii care nu sunt interesaţi decât de fotbal.

„Eu vă mulțumesc că ați venit, chiar dacă eu nu am fost de acord. Sper ca la începutul acestei luni să am soluția și să cer votul pentru a face această echipă”, le-a spus Daniel Tudorache suporterilor rapidişti.

poster-rapid-renaste.jpg

Rapidiştii vor ca echipa să renască indiferent de sursa de finanţare sau de faptul că acest lucru se face la dorinţa unui politician ahtiat după imagine
Foto Click!

Primăria Sectorului 1 a demarat un proiect în urma căruia doreşte să preia culorile, palmaresul şi sigla echipei de la defnuctele societăţi ale Rapidului şi să pompeze 5% din bugetul local în echipa vişinie. Ar însemna 17 milioane de euro pe an, sume ameţitoare pentru un club falimentat anul trecut.

„Am anunțat-o acum patru sau cinci zile de intenția mea, mi se pare normal. Și i-am și spus de ce: Clubul Rapid a fost înființat la Atelierele Grivița în 1923 și, din câte știu, Atelierele Grivița sunt în continuare în Sectorul 1. Vreau ca un copil care dorește să facă fotbal pe raza Sectorului 1 să vină la acea echipă. Vreau ca acest club să funcționeze și să aibă performanță în fotbal”, a declarat de curând Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1.

 
 
Loading...