Răzvan Burleanu: ”Toate variantele sunt pe masă în cazul lui Rădoi”

Ultima actualizare:

    Răzvan BurleanuFOTO: Sportpictures.eu
Răzvan BurleanuFOTO: Sportpictures.eu

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că opţiunea numărul 1 a forului este ca Mirel Rădoi să rămână antrenorul echipei naţionale şi a anunţat că nimeni din federaţie nu va discuta cu un alt tehnician până la finalul lunii noiembrie, când expiră actuala înţelegere a selecţionerului. Totuşi, Burleanu admite că "toate opţiunile sunt pe masă", deci şi plecarea selecţionerului, informează news.ro.

"Au existat mai multe întâlniri la care am participat şi eu, şi directorul tehnic şi selecţionerul. Aceste întâlniri au anumită regularitate la nivelul FRF. De data aceasta, printre alte subiecte, discutându-se implicit şi prelungirea contractului lui Mirel Rădoi. În toată această perioadă din 2018 până în prezent, relaţia dintre Mirel Rădoi şi FRF a fost permanent una bazată pe respect şi încredere. Concluzia acestor întâlniri este că vom lua o decizie împreună după terminarea acestor două meciuri, extrem de importante pentru noi şi la care ne dorim să obţinem şase puncte care să ne ducă la meciurile de baraj din luna martie. După aceste două meciuri vom comunica împreună decizia, fie de continuare a contractului, fie... În momentul de faţă, toate variantele sunt pe masă. Ceea ce ne-am dorit a fost să punem mai presus de orice interesul echipei naţionale, coeziunea pe care o avem astăzi în jurul echipei naţionale, acest trend ascendent pe care echipa naţională l-a înregistrat de la meci la meci. Trebuie să fim foarte sinceri, în luna martie şi în luna iunie, foarte puţini i-ar mai fi dat şanse lui Mirel Rădoi să continue şi, implicit, echipei naţionale să ajungă în acest meoment, în care suntem la mâna noastră în ceea ce priveşte pasul următor, de accedere la meciurlle de baraj din luna martie. Ne propunem ca în luna noiembrie să păstrăm toată această coeziune a acestui grup şi practic să obţinem cele şase puncte”, a declarat Burleanu.

El spune că barajul pentru Campionatul Mondial nu e acoperit de contractul încheiat cu FRF deoarece vechea programare nu impunea asta: ”Noi, ca administraţie, am considerat că avem această şansă, dar cele mai multe voci îl cereau pe Mirel Rădoi plecat de la echipa naţională, în luna martie, în luna iunie sau la finalul anului precedent. În momentul în care s-a semnat acest contract în luna noiembrie 2019, meciurile de baraj erau programate să aibă loc în luna noiembrie a acestui an. Acesta motivul pentru care în acest contract o să regăsim această menţiune, ca teremn de finalizare a contractului, finalul campaniei de calificare. Cum orice contract are nevoie de o dată şi nu de o menţiune, a fost prevăzută luna noiembrie 2021, care la vremea respectivă acoperea şi meciurile de baraj. Dacă România nu s-ar fi calificat la meciurile de baraj, contractul s-ar fi finalizat tot în luna noiembrie”, a mai sus președintele FRF.

După meciul cu Armenia, din 11 octombrie, Mirel Rădoi a anunţat, în mod surprinzător, că nu va mai fi antrenorul echipei naţionale, indiferent dacă aceasta se va califica sau nu la barajul de accedere la Cupa Mondială din 2022.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net