Dacă PAOK n-ar fi fost penalizată în startul sezonului, trupa lui Răzvan Lucescu ar fi sărbătorit deja câștigarea titlului în Grecia.


Echipei din Salonic îi lipsesc doar două puncte pentru a fi din nou campioană după o pauză de 34 de ani. Sunt exact punctele cu care PAOK-ul lui Răzvan Lucescu a fost sancționată în această stagiune pentru incidentele de anul trecut.

„Astăzi ar fi trebuit să fim campioni”, și-a început discursul Răzvan Lucescu după victoria de duminică seară de pe teren propriu cu Lamia (3-0). Cu șapte puncte peste rivala Olympiacos cu trei etape rămase de jucat, PAOK ar fi avut nevoie de nouă puncte avans pentru a desface șampania. Diferența de două puncte l-a făcut pe Răzvan Lucescu să-și amintească de evenimentele din primăvara lui 2018. Atunci, după ce patronul formației sale a intrat pe teren cu un pistol la brâu la un derby cu AEK, PAOK a primit meci pierdut la „masa verde” plus o penalizare de două puncte în sezonul 2018-2019. „Ei nu ne vor campioni. Pentru al doilea an la rând, încă nu putem sărbători. Ceea ce s-a petrecut atunci va rămâne mereu în sufletele noastre. Puține echipe din lume cuceresc un trofeu pe teren, dar apoi constată că n-au cucerit nimic”, a precizat antrenorul român, aruncând vina pe oficialii care conduc fotbalul din Grecia și care au fost oarecum părtinitori cu echipele din capitala Atena.

Lăsând în parte întreg scandalul care i-a furat titlul lui PAOK anul trecut, jucătorii lui Lucescu au luat-o de la zero sau mai precis de la „-2” și au demonstrat că sunt cea mai bună echipă din Grecia. Victoria din urmă cu două zile a fost a 24-a în 27 de etape (plus trei egaluri), formația din Salonic având șansa să devină cea mai performantă campioană din istorie. De-a lungul timpului, doar Panathinaikos în 1964 a câștigat campionatul neînvinsă, însă a avut mai multe egaluri decât are acum PAOK. La meciul cu Lamia, Răzvan Lucescu a fost ovaționat la scenă deschisă de întreaga asistență de pe arena „Toumba”. „A fost ceva special pentru mine când mi-am auzit numele scandat de fani”, a mărturisit tehnicianul în vârstă de 50 de ani.

Următoarea șansă pentru ca PAOK să devină matematic campioană va fi duminică, în antepenultima rundă. Echipa lui Lucescu se deplasează la Larisa (locul 10) și are nevoie de victorie, în condițiile în care Olympiacos va câștiga la rândul ei, acasă cu Xanthi. „Vrem să ne atingem obiectivul cât mai repede, duminică la Larisa. Nu cred că ne mai poate dezechilibra cineva acum, toți știm că suntem în fața unei performanțe istorice”, a declarat Răzvan Lucescu.

 

Loading...
Citeste tot despre: