Rooney, amendat cu 240.000 de euro că a cinat cu soţia!

Ultima actualizare:

„Diavolilor" le-a stat în gât şampania de Sărbători. Pe lângă faptul că a pierdut pe teren propriu meciul cu ultima clasată Blackburn (2-3), Manchester United e lovită în această perioadă de un imens scandal intern.

Totul a pornit de la o ieşire în oraş pe care Rooney a pus-o la cale în a doua zi de Crăciun, alături de colegii săi de echipă, Gibson şi Evans, şi de partenerele fiecăruia.

Astfel, ceea ce trebuia să fie o seară romantică s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru Coleen, cunoscuta soţie a lui Wayne.

Motivul? Cei trei fotbalişti au încălcat regulamentul intern al clubului, ieşind la cină fără acordul managerului Ferguson.

Victoria cu 5-0 contra lui Wigan obţinută cu câteva ore înainte nu l-a înduplecat însă pe antrenorul lui United, care a luat măsuri dure.

Mai întâi, Rooney, Gibson şi Evans au fost chemaţi la antrenament miercurea trecută, când colegii lor erau liberi.

Apoi, sâmbătă, au fost puşi să se antreneze suplimentar dimineaţă, după care au fost lăsaţi în afara lotului la meciul cu Blackburn.

„Capacul" a fost pus chiar în prima zi a lui 2012, cei trei fiind amendaţi cu salariul pe o săptămână.

Adică o „gaură" de 240.000 de euro pentru Rooney, al treilea cel mai bine plătit fotbalist din lume.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net