,,Şchiopii” Franţei, în calea CFR-ului în Liga Europa

Ultima actualizare:

    Jucătorii lui Rennes au 9 meciuri la rând fără victorie
Jucătorii lui Rennes au 9 meciuri la rând fără victorie

Clujenii joacă mâine la Rennes împotriva unei echipe care se află în criză de rezultate şi care e afectată serios de accidentări.

Campioana României îşi continuă parcursul în Liga Europa cu un meci de care poate profita din plin în vederea tentativei de calificare în 16-imile competiţiei. Stade Rennes e în acest moment o formaţie „şchioapă” din toate punctele de vedere.

După o victorie frumoasă cu Lazio (2-1) şi o înfrângere tristă cu Celtic (0-2), CFR e în faţa „dublei” confruntări cu a treia rivală din grupă, francezii de la Rennes. Joi, în Hexagon, şi peste două săptămâni (7 noiembrie) pe teren propriu, echipa lui Dan Petrescu are şansa să facă pasul cel mare spre primăvara europeană. Pe hârtie, Rennes e o grupare net superioară CFR-ului, lotul francezilor fiind evaluat la peste 150 de milioane de euro, adică de cinci ori mai mult peste liderul la zi din Liga I şi campioana ultimelor două sezoane în România.

Totuşi, pentru că pe teren nu joacă banii, CFR Cluj se bucură de o conjunctură extrem de favorabilă. Mai precis, adversara ardelenilor e într-o criză care pare fără sfârşit, de vreme ce Rennes n-a mai câştigat un meci de două luni, de la 25 august. S-au adunat între timp nouă meciuri la rând fără victorie (patru egaluri şi cinci înfrângeri) care au adus o iritare imensă în tabăra roş-negrilor. Seria negativă nu era anunţată de nimic, în condiţiile în care Rennes, din postura de deţinătoare a Cupei Franţei, începuse campionatul cu trei victorii din trei meciuri, inclusiv contra marelui PSG.

Aflat sub presiune, tânărul antrenor Julien Stephan (39 de ani) nu se poate ajuta de experienţă, el aflându-se la prima aventură importantă pe bancă. E un capitol la care Dan Petrescu e evident superior, ,,Bursucul” având în spate o carieră de 15 ani ca tehnician. Cunoscută ca o echipă care marchează mult, Stade Rennes şi-a pierdut în această stagiune incisivitatea din cauza recului de formă al golgheterului Mbaye Niang. O adevărată „sperietoare” în faţa porţii anul precedent, senegalezul trecut pe la AC Milan a punctat doar de patru ori în 11 meciuri în actuala stagiune. Ca şi cum nu era de ajuns, Rennes ar putea alinia contra CFR-ului un portar titular de numai 16 ani, congolezul Pepe Bonet. Acesta e doar a treia opţiune între buturi a francezilor, însă primii doi portari, francezul Salin şi senegalezul Mendy, au serioase probleme de ordin medical.

Singurul jucător de la Rennes aflat pe val în acest moment delicat din viaţa echipei este puştiul Eduardo Camavinga, care peste câteva săptămâni va împlini 17 ani. Titular incontestabil în centrul liniei de mijloc, angolezul a bătut deja multe recorduri de precocitate şi e considerat una dintre marile speranţe ale fotbalului din ţara campioanei mondiale, Camavinga aflându-se în plin proces de obţinere a cetăţeniei franceze.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net