Vestea că Lionel Messi e pe punctul de a părăsi pe FC Barcelona a provocat un cutremur la gruparea catalană. Iar „replicile” sunt numeroase. Mai întâi, Ivan Rakitic (32 de ani) a revenit la Sevilla FC. Astăzi, Sky Sport Italia anunță că Luis Suarez (33 de ani) ar fi pe punctul de a bate palma cu Juventus Torino.


La puțin timp după ce Ronald Koeman a fost numit antrenor la Barcelona, presa iberică a precizat că uruguay-anul e printre primii fotbaliști care vor fi îndepărtați din lot. Prieten cu Messi, acesta s-a prezentat, totuși, la reunirea lotului. Originar din Salto, oraș în care a venit pe lume acum 33 de ani (24 ianuarie 1987), Luis Alberto Suarez Diaz a început fotbalul în țara natală, la Nacional (2003-2006). Ajuns în Europa, a evoluat mai întâi în Olanda, la FC Groeningen (2006/2007) și Ajax Amsterdam (2007-2011), iar apoi în Anglia, la FC Liverpool (2011-2014). Transferat de Barcelona în urmă cu șase ani, el a disputat 283 de meciuri pentru formația catalană, marcând 198 de goluri. 

Luis Suarez a evoluat pentru reprezentativa U20 a Uruguay-ului, bifând 113 meciuri și 59 de goluri pentru prima echipă a țării din America de Sud. Cu aceasta, a câștigat Copa America în 2011, ocupând locul 4 la CM din 2010.
La nivel de echipe de club, Luis Suarez a fost campion în Uruguay (2005, 2006), Olanda (2011) și Spania (2015, 2016, 2018, 2019). A câștigat Cupa Olandei (2010), Cupa Ligii Engleze (2012), Cupa Spaniei (2015, 2016, 2017, 2018), Supercupa Spaniei (2016, 2018), Liga Campionilor, Supercupa Europei și CM al cluburilor (2015). 

Ivan Rakitic va juca la Sevilla în următorii patru ani competiționali

Croatul a părăsit pe FC Barcelona pentru a reveni la gruparea andaluză la care a mai jucat între ianuarie 2011 şi iulie 2014, înaintea transferului la gruparea catalană. Rakitic mai avea contract cu Barca până în vara anului 2022, dar a fost lăsat să plece la Sevilla FC pentru o sumă de transfer care se ridică la 1,5 milioane de euro, dar care poate ajunge la 9 milioane de euro, cu bonusurile de performanţă. 
Născut în Elveția, la Rheinfelden, în 10 martie 1988, Ivan Rakitic are și cetățenie croată. Format la FC Mohlin-Ryburg (1992-1995) și FC Basel (1995-2005), a fost promovat la formația de seniori a ultimului club, pentru care a disputat 50 de partide și a înscris de 11 ori între 2005 și 2007. Apoi, a trecut pe la Schalke 04 (2007-2011), Sevilla FC (2011-2014) și FC Barcelona (2014-2020). În cinci campionate şi jumătate petrecute la gruparea catalană, el a strâns 310 meciuri, dând 35 de goluri şi 42 de pase decisive.  câştigând Liga Campionilor, în 2015, şi patru titluri de campion al Spaniei.
Internaţionalul croat (106 selecţii şi 15 goluri) a câștigat Liga Europa cu Sevilla (2014) și Cupa Elveției cu Basel (2007), ocupând locul 2 în ediția 2020 a campionatului Germaniei. Cu Barcelona, în schimb, a cunoscut cele mai mari succese, câștigând campionatul Spaniei (2015, 2016, 2018, 2019), Cupa Regelui (2015, 2016, 2017, 2018), Supercupa Spaniei (2016, 2018),  Liga Campionilor (2015), Supercupa Europei (2015) și CM al cluburilor (2015). De asemenea, a fost finalist al CM de fotbal 2018 cu Croația.

 
 
Loading...