Şefii de «haită» trec la represalii

Ultima actualizare:

    Dinamoviştii au părăsit terenul cu capetele plecate
Dinamoviştii au părăsit terenul cu capetele plecate

Eşecul de pe teren propriu cu Timişoara (1-2) a tulburat apele în curtea „câinilor” din Ştefan cel Mare. La unison, antrenorul Contra, managerul Mutu şi directorul sportiv Dănciulescu îi ameninţă pe fotbalişti cu măsuri drastice.

Dacă ar fi trecut de Timişoara lui Ionuţ Popa, Dinamo avea şansa să urce pe locul doi în ierarhia Ligii I. Învinşi fără drept de apel, alb-roşii au coborât pe şapte, fiind întrecuţi chiar de către bănăţeni. Maniera în care jucătorii lui Dinamo s-au predat în meciul de luni seară i-a enervat la culme pe şefii clubului. Primul care a sărit la gâtul jucătorilor a fost antrenorul Contra. „Trebuie să se trezească. Nu merităm să purtăm tricourile lui Dinamo. Asta e cea mai grea înfrângere pentru mine. Vom vedea ce va fi, ori plec eu, ori voi lua nişte măsuri”, a spus tehnicianul dinamovist. Atacurile la adresa jucătorilor au continuat cu tirada lui Adi Mutu. „Repriza a doua cu Poli a fost incredibil de proastă. Ne întrebăm ce se întâmplă. Cei care intră în teren să înţeleagă că, dacă vor să îmbrace tricoul lui Dinamo, trebuie să fie la un nivel mai ridicat. Nu e ok să avem patru înfrângeri în nouă meciuri, mai ales cu un antrenor cum e Cosmin Contra”, a declarat fostul internaţional.Ca şi cum nu era de-ajuns, unii dintre jucătorii dinamovişti, precum Filip şi Hanca, au intrat în clinciuri verbale cu ultraşii din tribune, gesturi taxate violent de Ionel Dănciulescu. „Dacă vor să fie cocoşi, să fie pe teren. Cine le va mai răspunde suporterilor va plăti drastic. Trebuie să să înţeleagă că aici e Dinamo şi trebuie să se ghideze după ce scrie în vestiar şi după vorbele lui Cătălin Hâldan: «Hai să le arătăm la ăştia ce înseamnă Dinamo»”, a tunat directorul sportiv al lui Dinamo.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net