Şefii lui Leicester le dau fanilor bere de 128.000 €

Ultima actualizare:

    Vardy e cel mai în  formă fotbalist din  Premier LeagueFoto: AP
Vardy e cel mai în formă fotbalist din Premier LeagueFoto: AP

Leicester va încheia anul fotbalistic marţi, pe teren propriu, adversari urmând a fi “cetăţenii”. Surpriza pentru susţinătorii locali constă în câte o halbă de bere, iar cheltuiala clubului e estimată la 128.000 €.

Trupa lui Claudio Ranieri face furori în prima ligă din Albion. În sezonul trecut era o nou promovată şi se zbătea pe ultimul loc, iar acum, după un an, a ajuns să domine competiţia. Niciodată în istoria campionatului nu s-a mai întâmplat ca într-un timp atât de scurt o codaşă să devină fruntaşă şi oficialii s-au gândit “să ude” evenimentul. Marţi, jocurile oficiale din 2015 ajung la final şi la derby-ul cu Manchester City suporterii locali vor bea gratis. Astfel, toţi cei prezenţi pe King Power Stadium vor primi câte o bere, în timp ce minorii şi cei care refuză alcoolul îşi vor potoli setea cu apă plată. Cum stadionul lui Leicester are o capacitate de 32.000 de locuri, iar preţul unui pahar cu băutura formată din malţ şi hamei e în jur de 4 euro, rezultă că cei de la club vor scoate din buzunar în jur de 128.000 de euro. Factura va fi plătită de sponsori, dar şi de patronii asiatici. “A fost un an incredibil pentru echipa noastră şi ştim că nimic nu ar fi fost posibil dacă nu-i aveam alături pe aceşti fani minunaţi. Ei continuă să ne inspire şi loialitatea lor merită să fie recompensată”, a explicat gestul vicepreşedintele lui Leicester, Aiyawatt Srivaddhanaprabha. Gazdele au la dispoziţie şi „maşina de goluri” din Premier League, Jamie Vardy, 15 reuşite, aşa că sunt toate şansele să asistăm la un nou succes al celor de la Leicester.   

«Vulpile» au avut un sezon de excepţie

Formația pregătită de Claudio Ranieri este surpriza acestui sezon din Premier League. Porecliți ”Vulpile”, fotbaliștii de la Leicester au bifat record după record în utlima perioadă. Jurnaliștii britanici au dezvăluit că formația lui Ranieri este prima din campionat care a reuști să fie lider de Crăciun, după ce în sezonul trecut în același moment era pe ultimul loc al clasamentului. La acea vreme era nou-promovată și bifase doar două victorii în primele 17 partide de campionat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net