Stanciu a plecat în Arabia Saudită, unde va încasa un salariu uriaș

Ultima actualizare:

    Nicuşor Stanciu
Nicuşor Stanciu

La doar 25 de ani, Nicolae Stanciu a prins contractul carierei din punct de vedere al salariului, dar a făcut un pas înapoi în ceea ce privește performanța. El va juca trei ani și jumătate la Al Ahli, în Arabia Saudită, unde va încasa 2,5 milioane de euro pe an.

Mijlocaşul Nicolae Stanciu va juca la formaţia Al-Ahli, a anunţat, luni seară, clubul saudit, precizând că românul va semna un contract pe trei sezoane şi jumătate. "Nicolae Stanciu a semnat un precontract cu Al-Ahli. Internaţionalul român va semna un contract valabil trei ani şi jumătate şi va efectua vizita medicală la Jeddah în următoarele două zile", a fost mesajul publicat pe contul de Twitter al clubului. În vârstă de 25 de ani, Stanciu a jucat la Sparta Praga din ianuarie 2018, când a semnat un contract până în 2021.

Românul va primi 2,5 milioane de euro pe an, salariu cu care trece pe primul loc în clasamentul fotbaliștilor români. E urmat de Chiricheș, care primește la Napoli 2 milioane de euro.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net