Nicuşor Stanciu este unul dintre fotbaliştii români cu cea mai mare explozie în ultimul an, dar şi unul dintre cei care au rămas datori echipei naţionale. Impresionant la Steaua şi la Anderlecht, jucătorul în vârstă de 23 de ani a fost tot timpul inhibat şi fără realizări sub tricolor. Diseară, la Cluj, poate fi momentul revanşei lui, iar acesta a vorbit despre el într-un interviu pentru Click!


  • Click!: Nicuşor, am ajuns deja să vorbim despre expresia cu balul şi spitalul?

Nicuşor Stanciu: Din păcate, da! Din punctul meu de vedere este un meci decisiv. Dacă nu vom reuşi să învingem Danemarca nu vom mai avea şanse de calificare sau ele vor rămâne doar teoretice.

  • Saltul uriaş făcut de tine în ultimul timp a atras şi aşteptări pe măsură. Cum ai făcut faţă criticilor?

Am gestionat bine această perioadă. Sunt mult mai puternic din punct de vedere psihic. Reuşesc să trec mult mai uşor peste atacuri. Am un prim sezon bun la Anderlecht, sunt implicat în multe goluri, ca marcator sau pasator, şi sunt mulţumit. Ar fi culmea însă ca presa din Belgia să scrie mereu de bine despre bine. Vreau să fac asta şi la echipa naţională şi lumea să mă aprecieze.

  • Ai visat urât după penalty-ul ratat cu Muntenegru?

De supărare am dormit vreo două ore, deci n-aveam cum să am coşmaruri treaz. A fost un moment foarte greu pentru mine, mi-a părut şi îmi pare foarte rău că am ratat acel penalty. Poate clasamentul grupei arăta altfel acum, dar se întâmplă. Nu am fost primul şi nu voi fi nici ultimul fotbalist care ratează o lovitură de la 11 metri. 

  • Te mai apropii curând de punctul cu var?

Sigur! Nu mult timp după meciul cu Muntenegru am ajuns cu Anderlecht la penalty-uri, în Cupă, şi i-am cerut special antrenorului să execut. Apoi, la următorul meci al României, în Armenia, am avut o şedinţă cu domnul Daum şi i-am spus să nu se ferească să mă pună din nou să bat. Sper să avem penalty şi cu Danemarca. Cum lipseşte primul executant, Bogdan Stancu, şi sunt şi eu pe listă, selecţionerul ştie că poate să conteze pe mine.

  • Îţi aduci aminte ceva de la ultimul nostru Mondial?

N-am nimic în cap din Franţa 1998, când aveam doar cinci ani. Asta demonstrează şi cât de mult timp a trecut. Cu Polonia fanii ne-au dat în cap. Adevărul e că au fost mai buni decât noi şi asta e valoarea noastră. Atât am putut, dar de dorit ne-am dorit enorm. Suporterii se comportă de parcă doar ei ar vrea la Mondial, nu şi noi. Le garantez că noi ne dorim mai mult decât ei. Probabil lumea ar vrea să batem şi Spania.

  • Ce ai da pentru o calificare?

Ooo, multe! Aş renunţa la toată vacanţa mea ca să ne calificăm la Mondialul din Rusia. Şi credeţi-mă, chestia cu vacanţa e foarte problematică la fotbalişti, având în vedere cât de puţină avem într-un an. În Belgia am jucat şi de Crăciun şi a fost ciudat pentru că nu eram obişnuit. La Liga Europa n-aş renunţa pentru că nu vreau să-mi pun belgienii în cap. Îmi doresc însă mai mult Mondialul, decât un trofeu cu Anderlecht.

 

«Nu fug de numărul 10, dar 23 simbolizează ceva personal»

 

Stanciu e suspectat că nu face faţă uzurii psihice şi tocmai pentru a elimina comparaţiile cu Hagi şi a nu-şi atrage presiune inutilă a renunţat la numărul 10. Fotbalistul spune însă că altele i-au fost motivele. „Nu fug de numărul 10. Dacă fugeam nu-l mai purtam la Euro 2016. Numărul 23 e însă important pentru mine. Reprezintă o dată de naştere şi alte lucruri legate de persoanele pe care le-am iubit şi le iubesc cel mai mult în viaţă. De aceea am ales să-l port la naţională. Îl purtam şi la club, dar îl are portarul Boeckx. Am vorbit cu el să mi-l cedeze din sezonul următor. Oricum, poate copiii care vor veni din urmă vor spune că vor să joace cu numărul 23 pentru că l-a avut Stanciu”, a spus acesta. Mijlocaşul naţionalei spune că Belgia în prieşte de minune, iar viaţa de acolo n-ar da-o pe nimic. „Mi-am făcut cinci tatuaje noi de când sunt la Bruxelles, deşi am găsit greu un salon. În rest, în Belgia e rai, deşi nu-mi place ciocolata. Nu există cantonamente. Ne vedem la bază cu trei ore înainte de meci. Pe stradă nu sunt asaltat. În Bucureşti fie mă înjura cineva că am jucat prost, fie îmi cerea un autograf, o poză, un tricou. Era agasant”, a declarat Stanciu.

 

 

 
 
Loading...