Steaua şi-a luat băiat rău

Ultima actualizare:
Houssine Kharja a semnat un contract valabil un an cu Steaua
Houssine Kharja a semnat un contract valabil un an cu Steaua

Mirel Rădoi a primit o mână de ajutor de la Cosmin Olăroiu, care l-a convins pe marocanul cu un CV foarte bun să accepte un transfer în România. La prima vedere, mutarea pare o adevărată binecuvântare pentru stelişti, dar Kharja are părţile sale întunecate, care i-au făcut mult rău în carieră.

La 32 de ani te-ai aştepta ca un fotbalist să fie foarte matur şi să se ferească de clinciuri inutile. Nu este însă cazul lui Kharja, jucător foarte agresiv şi care se situează tot timpul la limita regulamentului. De foarte multe ori a întrecut-o însă, iar un episod din 2013 e elocvent. Pe vremea aceea evolua în Qatar, la Al Arabi, iar într-un meci din Stars Cup, cu Al Gharafa, s-a luat la bătaie cu Nene, brazilianul pe care îl ştia din campionatul Franţei, unde ambii au evoluat.

Pe lângă eliminare, Kharja a fost suspendat 10 etape şi a primit o amendă de  380.000 de riyali (91.250 de euro), un record absolut pentru prima ligă qatareză. Al Arabi nici n-a mai aşteptat ca marocanul să-şi ispăşească suspendarea şi i-a reziliat unilateral contractul după doar 10 zile. A stat pe bară aproape un an şi a jucat iar fotbal abia în 2014, când Sochaux a riscat şi l-a transferat. Kharja a decis să se despartă şi de francezi după ce aceştia au retrogradat în liga secundă.

Steliştii speră totuşi să aibă parte doar de lucrurile bune ale fotbalistului, care are o valoare incontestabilă, nu şi de indisciplina lui, netolerată de un antrenor ca Mirel Rădoi. Gabriel Tamaş, ultimul bad-boy din Ghencea, a simţit pe pielea lui că la acest tehnician nu ţin astfel de escapade. Până atunci, Kharja beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar la vizita medicală trecută cu brio vineri (18 septembrie), la INMS, s-a arătat jovial şi cât se poate de paşnic.

„Sunt entuziasmat şi sper ca totul să fie bine. Îl cunosc pe Mirel Rădoi. Am venit aici la îndemnul lui Cosmin Olăroiu, cu care am vorbit despre Steaua şi despre România. Normal că avem şanse să câştigăm campionatul. Ne aflăm încă la începutul sezonului şi mai e mult de jucat. Antrenorul e nou şi e nevoie să punem la punct lucrurile. Echipa s-a schimbat mult în ultima perioadă. Important e să ne apropiem de primul loc. Sunt doar câteva puncte diferenţă faţă de Astra şi sper să le recuperăm până la sfârşit”, a declarat Kharja.

A jucat la Sporting, AS Roma şi Inter 

După analiza părţilor proaste ale lui Kharja, trebuie să vorbim şi despre cariera profesionistă a marocanului, care e una impresionantă. Mijlocaşul a făcut junioratul la PSG şi a jucat apoi pentru Sporting Lisabona, Ternana, Piacenza, Siena, AS Roma, Genoa, Fiorentina, Inter Milano, Al-Arabi şi Sochaux. Kharja a bifat 75 de meciuri şi a înscris 12 goluri şi în naţionala Marocului, pentru care a debutat în 2003.

E al şaselea african din lotul Stelei

Gigi Becali suferea cândva de arianism şi refuza dintr-un patriotism de faţadă anumiţi jucători străini. Acele vremuri sunt deja istorie, iar Steaua tinde să se transforme într-o echipă africană. Asta pentru că Houssine Kharja e al şaselea jucător venit de pe continentul negru în lotul lui Mirel Rădoi, după algerienii Tahar şi Hamroun, ghanezul Muniru, fundaşul din Capul Verde, Varela, şi ivorianul Tade. Culmea, majoritatea sunt de religie musulmană, alt principiu pe care şi l-a călcat în picioare „creştinul” Becali.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net