Ştefan Radu, dedicaţie specială pentru soţie

Ultima actualizare:

    Ştefan Radu
Ştefan Radu

Ştefan Radu a început anul 2013 cu dreptul! Fundaşul a marcat pentru Lazio, reuşită pe care i-a dedicat-o soţiei sale, Alexandra, care urmează să aducă pe lume, în primăvară, gemeni.

Românul a fost vedeta lui Lazio, după ce a reuşit să deschidă scorul în minutul 30 al sfertului de finală cu Catania, înscriind cu o lovitură de cap, în urma unei centrări venite din corner. Fundaşul de 26 de ani este la cea de-a doua reuşită de când a revenit pe gazon în luna noiembrie a anului trecut. Golul a fost urmat de un gest caracteristic viitorilor tătici: şi-a pus sub tricou balonul.

Românul nu a avut parte de o perioadă prea bună în ultimul timp, el suferind o accidentare la genunchiul drept, care l-a ţinut departe de teren mai bine de şapte luni. Contrar celor întâmplate, internaţionalul este acum în culmea fericirii. Dacă în luna decembrie şi-a oficializat relaţia cu iubita sa, Alexandra Cosac, care este cu opt ani mai în vârstă decât el, internaţionalul aşteaptă acum cu sufletul la gură să devină tată.

Proaspăta sa soţie este însărcinată şi urmează să nască gemeni. Chiar dacă de-a lungul timpului a fost foarte discret în privinţa relaţiei pe care o are cu Alexandra, internaţionalul nu a ezitat să-i dedice acesteia cel de-al doilea gol marcat pentru Lazio. Astfel, imediat după ce a înscris, fundaşul român a băgat mingea sub tricou, semn pe care îl fac de obicei fotbaliştii care ştiu că urmează să devină taţi.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net