Surpriza e Dan Nistor! Dinamovistul, titular cu Suedia?

Ultima actualizare:

    Dan Nistor a jucat contra Norvegiei în luna octombrie
Dan Nistor a jucat contra Norvegiei în luna octombrie

Mijlocașul dinamovist are șanse mari să fie titular vineri în meciul decisiv cu Suedia din preliminariile Euro 2020.

Cu numai 11 minute oficiale adunate până acum în tricoul naționalei, Dan Nistor (31 de ani) pare să fie arma secretă a lui Cosmin Contra împotriva nordicilor, într-o partidă în care România e obligată să câștige pentru a mai avea șanse la calificarea directă.

A venit ziua în care naționala României nu mai are voie să facă pași greșiți în campania pentru Euro 2020, lăsând la o parte posibilitatea de a juca un play-off prin intermediul Ligii Națiunilor. Până acum, în grupa preliminară, tricolorii n-au învins decât „cenușăresele” Malta și Feroe, astfel că e nevoie de un succes cu greutate pentru a spera la turneul final de anul viitor. „Ne trebuie o victorie mare”, a recunoscut și portarul Ciprian Tătărușanu, cel de la care Cosmin Contra va construi primul 11 contra Suediei.

Mai departe, în linia de fund, titularii sunt și ei bătuți în cuie, linia de apărare (Benzar, Nedelcearu, Rus, Bancu) urmând să fie similară cu cea folosită contra Norvegiei, în octombrie. Cum vârful George Pușcaș pare și el intangibil în echipa de start, singurele dileme pe care le are Cosmin Contra sunt la mijlocul terenului. Din cele cinci posturi disponibile (doi „„închizători” și trei fotbaliști ofensivi), trei sunt deja antamate de Mitriță, Stanciu și Răzvan Marin.

În discuție mai rămâne poziția de mijlocaș dreapta (Deac e favorit, dar și Ianis Hagi are șansele lui), precum și cea din „camera motoarelor”. La „închidere”, lângă Răzvan Marin sunt trei soluții aflate la dispoziția lui Contra. Dacă la precedentele meciuri a fost preferat „rusul” Paul Anton, acesta n-a fost convocat acum, concurența fiind una acerbă între Dan Nistor (Dinamo), Alex Cicâldău (Craiova) și Tudor Băluță (Brighton). Acesta din urmă e dezavantajat însă de lipsa meciurilor tari, în ultimele luni fiind folosit doar la echipa secundă a englezilor, astfel că e o variantă destul de riscantă. Ținând cont și de adversarul pe care România îl are în față, Cosmin Contra e tentat să anihileze forța fizică și determinarea nordicilor cu un jucător cu inimă mare, așa cum e Dan Nistor. Mai mult, evoluțiile în creștere de la Dinamo îl recomandă pe Nistor și din punct de vedere al calităților tehnico-tactice, el obișnuind să apară în dese rânduri inclusiv la finalizare. Ultimul cuvânt îi va aparține însă lui Cosmin Contra, aflat în fața unei „finale” atât pentru echipa națională a României cât și pentru viitorul său în funcția de selecționer.

Considerând că Suedia nu se va împiedica de Insulele Feroe, pe teren propriu în ultima etapă, șansele României de a ocupa unul din primele două locuri în grupă sunt dependente de obținerea celor trei puncte astăzi, pe Arena Națională. De asemenea, pentru ca tricolorii să-și permită doar un egal în Spania (luni), e nevoie ca victoria cu Suedia să fie la un scor favorabil nouă, adică 1-0 sau la cel puțin două goluri diferență. Asta pentru că departajarea la egalitate de puncte se face în primul rând pe baza rezultatelor directe, iar nordicii au câștigat în tur cu 2-1. În aceste condiții, un 1-0 ajută România, dar scoruri de 3-2, 4-3 etc. vor funcționa în favoarea Suediei. Nici o victorie cu 2-1 nu e de preferat, vikingii având șanse mai mari să termine grupa cu golaveraj superior, următorul criteriu de departajare.

Echipa probabilă a României

Tătărușanu – Benzar, Nedelcearu, Rus, Bancu – R. Marin, Nistor – Deac, Stanciu, Mitriță - Pușcaș

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net