Titlul aduce haosul. CFR, Viitorul, Astra, FCSB şi Oţelul, în criză după ce au câştigat campionatul

Ultima actualizare:
Iuliu Mureşan, preşedintele CFR-ului
Iuliu Mureşan, preşedintele CFR-ului

Ardelenii au renăscut ca Pasărea Phoenix, din colaps financiar şi insolvenţă în 2015 aceştia ajungând să scape de control judiciar şi să devină campioana României în 2018. În vară parcă i-a lovit celebrul blestem biblic drept pedeapsă pentru ambiţiile lor fără margini. Limbile li s-au încurcat şi n-au mai reuşit să se înţeleagă om cu persoană, iar viitorul CFR-ului nu sună bine. Am mai văzut însă acest film.

Clujenii l-au demis pe Edi Iordănescu după doar trei jocuri şi odată cu el a plecat din Gruia şi toată conducerea administrativă de atunci în frunte cu Mara, Bilaşco şi Copilu. Frâiele au fost preluate de garda veche ghidată bicefal de Iuliu Mureşan şi Răzvan Zamfir, care l-a adus antrenor pe Antonio Conceicao. Nici cu ei la cârmă „feroviarii” n-au zburdat şi contina lupta internă pentru interese meschine străine de interesul echipei. Iar acestea au adus lucrurile într-un nou blocaj. Luni, în ziua derby-ului etapei cu numărul 10, patronul Nelu Varga l-a concediat pe Mureşan şi pe aghiotantul său şi încearcă să scape şi de tehnicianul portughez. Fără să observe măcar în treacăt că echipa se bate la titlu şi are nevoie de stabilitate, acesta se joacă un fel de FIFA Manager cu CFR-ul.

CFR îl vrea înapoi pe Edi Iordănescu

Se gândeşte să-l pună şef la club pe Daniel Stanciu, fost impresar şi modest pe post de conducător peste tot pe unde a lucrat, iar pe bancă să-l aducă înapoi pe Edi Iordănescu. Acest amatorism de la vârful piramidei nu avea cum să nu se vadă şi la firul ierbii, iar clujenii pierd tot mai mult teren în faţa FCSB-ului. Din păcate, această cărare e foarte bătătorită de ultimele campioane care aproape fără excepţie n-au ştiut să menţină echilibrul şi au avut o cădere după cucerierea titlului. Viitorul, „Regina” din 2017 a Ligii 1, abia a prins play-off-ul sezonul următor şi a încheiat pe un dezonorant loc 5 cu toată ambiţia lui Hagi de a repeta minunea.


    Iuliu Mureşan nici nu a mai trecut pe la club ca să-şi ia lucrurile şi a rugat-o pe secretară să i le aducă undeva în oraşFoto Click!
Iuliu Mureşan nici nu a mai trecut pe la club ca să-şi ia lucrurile şi a rugat-o pe secretară să i le aducă undeva în oraşFoto Click!

Astra, campioana din 2016, n-a mai reuşit în stagiunile care au urmat decât un loc 3 şi un loc 4, iar în acest sezon nu dă semne că poate mai mult. FCSB, echipa care a câştigat titlul din 2015 şi pe precedentele două, nu a mai reuşit de atunci să reediteze această performanţă, deşi de două ori a fost foarte aproape. Nu în ultimul rând, Oţelul Galaţi, campioana din 2011, s-a desfiinţat şi a ajuns s-o ia de la 0 în liga a IV-a. Toate aceste exemple demonstrează că titlurile n-au fost pentru conducătorii acestor echipe baze solide pentru construcţii viitoare, ci doar nişte valuri din care n-a mai rămas nimic după ce s-au izbit de ţărm. 

Şi Craiova a suferit de blestemul ei la Cluj

Pentru a păstra nota fatidică în ceea ce priveşte CFR – Craiova, trebuie să menţionăm că şi oltenii au dat vina pe forţe oculte pentru ratarea penalty-ului din finalul meciului. „Poarta aia parcă e blestemată, nu reuşim să dăm gol la ea nici din penalty. Sezonul trecut a ratat Gustavo în minutul 90+3, acum a ratat Mitriţă în minututul 83. Meritam victoria. Ne-am creat ocazii, am fost peste ei, dar asta e. Am pierdut ale două puncte mari”, a declarat craioveanul Nicuşor Bancu după egalul fără goluri din Gruia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net