Torje, ultima ţeapă a lui Dinamo. Exclus după doar 5 meciuri

Ultima actualizare:

    „Câinii” l-au repatriat pe mijlocaş ca pe un mare star, dar acesta a ajuns repede exclus din lot şi la un pas de rezilierea contractuluiFoto Click!
„Câinii” l-au repatriat pe mijlocaş ca pe un mare star, dar acesta a ajuns repede exclus din lot şi la un pas de rezilierea contractuluiFoto Click!

Gabriel Torje a fost adus pentru lupta la titlu, dar după ce s-a ratat play-off-ul şi obiectivul a devenit salvarea de la retrogradare ceva s-a întâmplat între el şi club. Fiecare dintre părţi aruncă vina către celălalt, dar un lucru este cert. Nici această „ciorbă reîncălzită” n-are gust bun, iar alb-roşii ar fi trebuit să fi învăţat deja această lecţie.

„Piticul” a prins doar cinci meciuri în tricoul alb-roşu, iar după înfrângerea cu 2-1 în faţa ultimei clasate, Juventus, a fost pus la zid. Antrenorul Florin Bratu a spus că e supărat pe el şi l-a schimbat la pauză pentru că nu juca nimic, iar a doua zi a fost taxat şi de conducerea clubului care a ordonat lăsarea lui în afara lotului mare. Motivul oficial ar fi o escapadă nocturnă a lui Torje, dar persoane din anturajul jucătorului spun că nu e cazul. Se pare că fotbalistului i s-a pus în cârcă această treabă pentru că dinamoviştii vor să scape de el înainte de termen. Torje are contract cu „câinii” până în iunie şi ar urma să primească 10.000 de euro pentru fiecare lună petrecută până atunci la Dinamo. Conducătorii şi-au făcut însă repede calculele şi au ajuns la concluzia că aceştia erau bani pentru play-off, nu pentru play-out, şi ar fi mai bine să se termine colaborarea cât mai repede, ceea ce probabil se va şi întâmpla. Torje nu e însă singurul fost fotbalist al lui Dinamo care nu a făcut treabă la al doilea sau al treilea descălecat.

De Palic a uitat toată lumea

Antun Palic a plecat vedetă la Mouscron, dar după revenirea din Belgia n-a mai jucat la fel şi puţini fani ştiu că mai e încă legitimat la club. La fel a ieşit treaba şi cu George Ţucudean, transferat ca idol la Standard Liege, dar ajuns repede în dizgraţie după revenirea în „Groapă. Andrei Cristea a fost un fotbalist esenţial pentru Dinamo în perioada 2008-2010, dar în stagiunea 2012-2013, după ce s-a întors de la Karlsruher, nu l-a mai recunoscut nimeni. S-a întâmplat însă şi cu dinamovişti pur-sânge. Marius Niculae, „câine” cu aproape 100 de goluri pentru alb-roşii de-a lungul carierei, n-a mai fost nici el la înălţime în 2015, când a revenit din Turcia, şi după doar trei goluri marcate tot sezonul a agăţat ghetele în cui. Ianis Zicu, propulsat de Dinamo spre Inter Milano, a fost o umbră după revenirea din 2007, marcând până în 2010, timp de trei sezoane, doar cinci goluri. Nu în ultimul rând, Claudiu Niculescu, fostul golgheter al campionatului, a mai punctat de doar opt ori pentru câini în sezonul 2008-2009, puţin având în vedere că în perioada 2003-2008 a făcut-o de 70 de ori, iar în sezonul 2001-2002 de 20 de ori, cifră cu care a ajuns la Genoa.

Ionel Dănciulescu a deschis drumul

„Corbul” a fost un jucător emblematic pentru Dinamo, club la care a jucat 10 sezoane cap-coadă. În tricoul alb-roşu a marcat peste 150 de goluri în Liga 1, dar în ultimul sezon a ieşit prost chiar şi pentru el. A jucat doar cinci meciuri, fără să marcheze vreodată, iar asta confirmă că astfel de mutări nu sunt de bun augur şi trebuie permise doar ca excepţie de la regulă. Asta dacă nu vrei să ai în fiecare sezon cazuri ca cele enumerate mai sus.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net