Traseul lui Ianis Hagi: "Viitorul – FCSB – Barcelona"!

Ultima actualizare:

    Ianis Hagi, în meciul Viitorul - Galatasaray
Ianis Hagi, în meciul Viitorul - Galatasaray

Gigi Becali spune că-l va lua pe fiul ui Gică Hagi pentru a-l transfera apoi la gruparea catalană.

Ianis Hagi a jucat din nou pentru Viitorul, la un an şi jumătate de la transferul eşuat la Fiorentina. Gică Hagi n-a semnat încă actele de transfer cu gruparea italiană, însă lui Ianis i s-a permis deocamdată să se antreneze cu campioana României şi să evolueze în partidele de verificaredin această lună. “Ne-am recuperat căpitanul”, spunea Hagi senior în urmă cu câteva zile, anunţând spectaculoasa revenire a mijlocaşului de 19 ani. Duminică, în amicalul Viitorul – Galatasaray (0-2), Ianis a fost titular, dar n-a purtat însă banderola de căpitan, care a stat pe braţul lui Ţîru. Contra Galatei (cu Latovlevici în teren), Hagi junior nu s-a mişcat rău, dar nici n-a fost acel jucător de excepţie pe care îl aşteaptă Gică Hagi. “Şi Ianis e decar, dar nu seamănă cu mine. E un jucător bun, de asta se prelungesc tratativele cu Fiorentina. Altfel ni-l dădeau în secunda următoare”, a spus fostul mare internaţional.

În schimb, viitorul lui Ianis Hagi a fost prezis de patronul FSCB, Gigi Becali. “Stă un an jumătate la Viitorul, şase luni la Steaua şi apoi Barcelona. Aşa văd eu, calităţile îl recomandă, e foarte talentat. Are inteligenţă, vede bine jocul, are ambele picioare”, a insistat finanţatorul roş-albaştrilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net