Trei "magicieni" pe două locuri

Ultima actualizare:

    Lucian Sânmărtean nu va mai juca pentru naţională
Lucian Sânmărtean nu va mai juca pentru naţională

Dintre cei 28 de jucători cu care selecţionerul va pleca în cantonamentul din Italia, cinci vor vedea Europeanul la televizor. Bătălia cea mai dură pentru un loc în avionul de Paris se anunţă între Lucian Sânmărtean, Alexandru Maxim şi Alex Chipciu.

Pentru a-şi ţine în priză fotbaliştii până în apropierea turneului final, Anghel Iordănescu a convocat câteva „rezerve”, a căror identitate va fi cunoscută abia după perioada de pregătire din Italia (18-30 mai). Şedinţele de antrenament din Munţii Alpi şi meciurile amicale cu R.D. Congo (25 mai) şi Ucraina (29 mai) îl vor edifica pe selecţioner asupra celor care merită într-adevăr să joace la Euro 2016. La începutul lunii iunie, cinci tricolori vor rămâne acasă, iar restul de 23 ne vor reprezenta la competiţia din Hexagon. În mare parte, Iordănescu are cărţile făcute, dar mai sunt şi ceva semne de întrebare. Cum împărţirea jucătorilor pe posturi este destul de clară (vor fi 3 portari, 8 fundaşi, 3 închizători, 6 mijlocaşi ofensivi şi 3 atacanţi), „Generalul” va avea nevoie de inspiraţie pentru a rezolva ultimele dileme.

În mare parte se ştiu cei 23 de jucători care vor merge în Franţa

Concurenţa cea mai dură se anunţă la mijlocul terenului, în linia de trei din formula 4-2-3-1 gândită de Iordănescu. Pe dreapta, Torje şi Adi Popa nu pot fi scoşi din lot, Nicuşor Stanciu e bătut în cuie în centru, în timp ce Bogdan Stancu va fi folosit pe banda stângă a liniei mediane. Ar mai rămâne două poziţii pentru care există trei candidaţi: Lucian Sânmărtean (Al-Ittihad), Alex Maxim (VfB Stuttgart) şi stelistul Chipciu. Fiecare dintre cei trei „magicieni” are plusuri cu care vor încerca să-l convingă pe Anghel Iordănescu şi minusuri pe care se vor strădui să le ascundă cât mai mult posibil.

16 sport poza maxim jpeg

Lucian Sânmărtean (36 de ani)

e e un foarte bun executant al loviturilor libere

e la nevoie, poate juca la „închidere”, post pe care a mai fost folosit în trecut

e îşi poate depăşi cu uşurinţă adversarul direct, prin dribling

e vârsta înaintată (36 de ani) nu-l recomandă pentru un turneu final

e problemele medicale cu care s-a confruntat în acest sezon

e a evoluat într-un campionat slab, cel al Arabiei Saudite

Alexandru Maxim (25 de ani)

e maestru al paselor decisive şi al centrărilor din fazele fixe

e e unul dintre cei mai bine cotaţi tricolori

e e obişnuit cu disciplina şi rigurozitatea

e a jucat extrem de puţin în acest sezon la Stuttgart

e fragilitatea fizică în duelurile unu la unu

e e afectat de situaţia dramatică de la echipa de club

Alex Chipciu (26 de ani)

e e polivalent şi poate evolua pe orice post de la mijloc în sus, inclusiv ca atacant

e are de partea sa viteza , fiind unul dintre cei mai rapizi fotbalişti români

e se înţelege bine cu colegii de compartiment Adi Popa şi Stanciu, cei trei fiind colegi de echipă la Steaua

e n-a mai jucat pentru echipa naţională de la meciul cu Finlanda (1-1) din octombrie 2015

e se precipită în situaţiile clare de gol, de aici numărul mare de ratări şi bare trecute în contul său

e a dezamăgit constant în ultimii ani şi a ieşit de la sufletul fanilor

Cei 28 convocaţi de «General»

Selecţionerul Anghel Iordănescu a anunţat, ieri, lotul de 28 de jucători pentru cantonamentul pe care echipa naţională îl va efectua în Italia înaintea Campionatului European, pe listă aflându-se atacantul Astrei Giurgiu, Denis Alibec, dar nu şi Raul Rusescu de la Osmanlispor sau Budescu, din China. De asemenea, în lot revine fundaşul Răzvan Raţ, după accidentarea suferită în luna noiembrie. Lotul de 28 de jucători este următorul: Portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra);

Fundaşi: Cristian Săpunaru (Pandurii), Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheş (Napoli), Valer Găman (Astra), Dragoş Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moţi (Ludogoreţ), Răzvan Raţ (Rayo), Steliano Filip (Dinamo), Alin Toşca (FC Steaua);

Mijlocaşi: Mihai Pintilii (FC Steaua), Ovidiu Hoban (Be’er Sheva), Adrian Ropotan (Pandurii), Andrei Prepeliţă (Ludogoreţ), Adrian Popa (FC Steaua), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua), Andrei Ivan (CSU Craiova), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Nicolae Stanciu (FC Steaua), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad);

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra), Ioan Hora (Pandurii Târgu Jiu). 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net