Turcii sunt de 2.5 ori mai valoroşi

Ultima actualizare:

    Vlad Chiricheş e cel mai scump jucător al naţionalei României
Vlad Chiricheş e cel mai scump jucător al naţionalei României

“Tricolorii” vor disputa diseară un amical de gală cu “ienicerii”, rivalii având un lot de 143.73 de milioane de euro, în timp ce românii au un cost de 56.95 de milioane.

Cosmin Contra şi Mircea Lucescu au primul lor amical de când conduc naţionalele României, respectiv Turciei. Nu există o miză, dar selecţionerii au şansa să verifice mai mulţi jucători şi să apeleze la debutanţi. Chiar şi fără o echipă standard, adversarii sunt de 2.5 ori mai scumpi.

“Deocamdată, nu toată lumea m-a vrut selecţioner al României, dacă mă voia, eram aici…Presa mă tot întreabă că ce-i cu acest meci şi am spus că este unul de prietenie, în niciun caz nu este ceva care să stârnească controverse”, a spus “Il Luce”, la sosirea în Cluj, acolo unde diseară, de la ora 20.15, se va da startul jocului. “M-am angajat la o treabă la care nu pot face imediat pasul înapoi. Am făcut acest amical şi sper să fie productiv. Trebuie să contruim la selecţionata Turciei, în timp ce România trebuie doar să consolideze. Încerc să găsesc soluţii şi un prim pas pentru a reclădi o echipă cred că este acest meci”, a explicat tehnicianul de 72 de ani. Deşi, Mircea Lucescu are misiunea de a reface total naţionala “ienicerilor”, el are la dispoziţie nişte jucători extrem de valoroşi. Vedetele  lotului sunt unele de zeci de milioane de euro fiecare şi evoluează la echipe puternice din Europa, unele ca AC Milan, Borussia Dortmund sau Levante. Cel mai scump om de sub comanda lui “Il Luce” e Calhanoglu, evaluat la 20 de milioane de euro, iar cel mai valoros jucător al lui Contra e Chiricheş, căpitanul “tricolorilor” costând şase milioane de euro, de trei ori mai ieftin. Astfel, românii vor trebui să facă faţă unor adversari de 2.5 ori mai puternici, elevii lui Cosmin Contra fiind cotaţi la 56.95 de milioane de euro, iar turcii având un prag de 143.73 de milioane.      

Top jucători Turcia

1. Hakan Calhanoglu        20.000.000

2. Omer Toprak     16.000.000

3. Enes Unal 14.000.000

4. Oguzhan Ozyakup       12.000.000

5. Cenk Tosun       10.500.000

Sumele sunt exprimate în euro

Top jucători România

1. Vlad Chiricheş   6.000.000

2. Nicolae Stanciu  5.500.000

3. Florin Andone   5.000.000

4. Claudiu Keşeru, Ciprian Tătăruşanu 4.000.000

5. Costel Pantilimon, Alex Chipciu, Denis Alibec    3.000.000

Sumele sunt exprimate în euro

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net