Actuala ediție a turneului de la Roland Garros este una foarte bună pentru românce. 5 dintre cele 7 jucătoare aflate pe tabloul principal s-au calificat în turul secund.


Cea mai mare surpriză a zilei de marți a provocat-o Irina Bara. Ocupantă a locului 142 WTA, intrată în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, românca venită din calificări a învins-o în primul tur, cu scorul 6-3, 6-4, pe croata Donna Vekic, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 26. Este cea mai importantă victorie a Irinei, care, la 25 de ani, bate la porțile Top 100. Următoarea ei adversară va fi belgianca Alison Van Uytvanck, ocupanta locului 65 WTA.

Cea de-a doua româncă ajunsă ieri în turul secund a fost  Ana Bogdan. Ocupantă a locului 93 WTA, ea a învins-o cu 6-4, 6-2 pe maghiara Timea Babos. Ea va juca în turul secund contra americancei Sofia Kenin, a patra favorită a turneului.

Deja calificate în turul al doilea la Roland Garros erau alte trei românce: Simona Halep, Irina Begu și Patricia. Toate și-au asigurat un premiu de 84.000 de euro şi 110 puncte WTA.

Tot ieri au mai intrat pe teren alte două compatrioate: Sorana Cîrstea și Monica Niculescu. Ambele au fost învinse. Sorana a pierdut fără drept de apel, scos 6-0, 6-3, în fața kazahei Elena Rîbakina, cap de serie 14, iar Monica a fost eliminată cu 2-6, 6-2, 6-1 de americanca Danielle Collins.

 
 
Loading...