Un fost coleg al lui Ganea la Stuttgart şochează: "Tata m-a violat când eram mic!"

Ultima actualizare:
Lucrarea sa de 224 de pagini se traduce liber: "Atunci când viaţa"
Lucrarea sa de 224 de pagini se traduce liber: "Atunci când viaţa"

Numele lui Thorsten Legat poate că nu vă spune foarte multe, dar povestea lui de viaţă publicată în autobiografia lansată azi în Germania e una extraprdinară. Fost jucător în Bundesliga (242 de meciuri, 15 goluri, 1986-2001), la Bochum, Bremen (Cupa Cupelor – 1992; campion în 1993, Cupa Germaniei – 1994), Frankfurt, Stuttgart (unde a fost coleg cu actualul antrenor al Rapidului, Ionel Ganea; a cucerit Cupa, în 1997) și Schalke (Cupa – 2001), acum antrenor în liga a șaptea, la FC Wulfrath, Legat a șocat lumea sportului.

”A fost înfiorătoare. Când eram mic, dormeam cu părinţii, iar tatăl meu, beat, mă viola în pat, în timp ce mama se zbătea să mă scape de nebun. Alteori, urina pe mine sau, în faţa prietenilor lui, mă obliga să mă dezbrac şi să-mi ating organele genitale”, a declarat Legat pentru ”Bild”, izbucnind în lacrimi.

Acesta a vorbit însă şi despre câteva momente amuzante din cariera de jucător, iar cea mai tare amintire este aceea când soţia antrenorului său a intrat în vestiar şi l-a văzut gol puşcă.

”În vestiarul nostru nu avea voie nimeni, cu excepția celor din staff. Cu toate acestea, a existat o singură excepție: Beate Rehhagel. Intra în cabină după jocurile de acasă. Toți eram goi, dar ei nu-i păsa.  Dimpotrivă, părea că e în largul ei. Se oprea în mijlocul nostru și spunea: ”Să nu vă fie rușine. E ceva ce văd în fiecare zi! Uli Borowka era cel mai nebun: ieșea de sub duș, își dădea prosopul la o parte și urla: ”Doamnă Rehhagel, iată-mă așa cum Dumnezeu m-a creat!”. Cândva a venit pe neașteptate și s-a strecurat în vestiar. Dintr-o dată, am simțit o palmă pe fundul meu. “Puișorule, ce poponeț sexy ai”, am auzit-o spunând“.


    Lucrarea sa de 224 de pagini se traduce liber:
Lucrarea sa de 224 de pagini se traduce liber:

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net