Echipele de la vârful clasamentului ar trebui în mod normal să se întărească pentru a ataca titlul în play-off, dar problemele financiare le obligă mai degrabă să vândă.


E şi cazul lui CS U Craiova, ocupanta locului 4, la cinci puncte în spatele liderului Viitorul, care îl va pierde cel mai probabil pe Bogdan Vătăjelu. Fundaşul venit la Craiova pentru doar 250.000 are o ofertă bună de la Sparta Praga, iar cehii sunt dispuşi să plătească de şapte ori suma investită de olteni, adică undeva la 1,5 milioane de euro. "99 % va pleca, în schimbul unei sume bune. Este singurul din lotul nostru care pleacă, deocamdată. Va merge în Europa, la o echipă care a jucat în preliminariile Champions League. Luam jucători oricum, şi dacă nu pleca Vătăjelu luam jucători. Suntem setaţi să ne facem cea mai puternică echipă posibil. Ne mai trebuie un fundaş dreapta, dar prioritatea este un atacant. Fundaş stânga poate juca Briceag, chiar acesta este postul lui", a declarat Gigi Mulţescu, antrenorul lui CS U.

 
 
Loading...