Victor Piţurcă este urmărit penal în cazul dezafilierii Craiovei

Ultima actualizare:

    Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Plângerea formulată de FC Universitatea Craiova împotriva selecţionerului Victor Piţurcă şi a opt componenţi ai comisiilor FRF a fost trimisă la DNA de un judecător al Curţii de Apel Bucureşti (CAB), urmând ca procurorii să decidă dacă vor începe sau nu urmărirea penală în cazul lor.

Curtea de Apel Bucureşti a admis ayi plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, forumată de Universitatea Craiova, desfiinţând rezoluţia dată de parchet în cazul lui Adrian Ion, Ionuţ Matei, Marcelina Gherman, Dorin Sabău, Elena Stoian, Daniela-Lavinia Mândruţă, Eduard Poppa, Marcel Vrabie şi Victor Piţurcă.

"Trimite cauza la Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea începerii urmăririi penale şi efectuarea de cercetări privind faptele reclamate de petentă", a decis Curtea de Apel Bucureşti.

Contactat telefonic, preşedintele FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, marţi, pentru agenţia MEDIAFAX, că decizia Curţii de Apel este normală deoarece Piţurcă şi componenţii comisiilor jurisdicţionale din cadrul FRF se fac "vinovaţi de abuz în serviciu". "Era normal ca apelul noastru să fie acceptat, instanţa a dispus începerea urmăririi penale. Piţurcă şi ceilalţi opt membri sunt vinovaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În plus, ei vor fi judecaţi şi pentru iniţiere şi constituire de grup organizat. Se va vedea la final că noi avem dreptate în acest caz", a spus oficialul FC U. Craiova.

Adrian Mititelu a făcut plângere penală împotriva lui Victor Piţurcă şi a celor opt componenţi ai Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor şi ai Comisiei de Recurs din cadrul FRF, fiind nemulţumit de deciziile acestor instanţe sportive care l-au obligat la plata a aproximativ 7 milioane de euro către actualul selecţioner drept compensaţii pentru ruperea unilaterală a contractului de muncă.

Victor Piţurcă a fost dat afară de la Universitatea Craiova la 11 ianuarie 2011. Consiliul de Administraţie al grupării oltene a decis, în 9 februarie, să-i rezilieze contractul de muncă managerului general Victor Piţurcă, pentru abateri disciplinare. Piţurcă s-a adresat comisiilor federale cerându-şi drepturile financiare prevăzute în contract.

Ultima instanţă pe linie sportivă din România, Comisia de Recurs a FRF, a menţinut decizia Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor prin care gruparea olteană este obligată să îi achite tehnicianului Victor Piţurcă suma de aproape 7 milioane de euro pentru rezilierea unilaterală a contractului (5 milioane de euro clauza, 1,8 milioane de euro prima de instalare plus salariile neachitate).

Tehnicianul solicitase daune în valoare de 12 milioane de euro în urma demiterii sale de la Universitatea Craiova, însă membrii Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor i-au admis doar în parte cererea. Astfel, Comisia a decis că Universitatea Craiova trebuie să îi achite lui Victor Piţurcă cinci milioane de euro net cu titlul de daune interese, 1,8 milioane de euro net cu titlul de indemnizaţie instalare neplătită la momentul respectiv şi 164.893 de euro net drepturi salariale restante.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net