Fostul selecţionar al naţionalei României, Victor Piţurcă, a comentat ironic bucuria românilor după ce au egalat cu Finalnda, precizând că la meciul tur, atunci când pe banca tehnică se afla el, a fost supărare mare deşi "tricolorii" au câștigat cu 2-0.


"Atunci când câştigam eu nu era bine. Se spunea că de ce am câştigat în Finlanda cu 2-0, de ce am câştigat în Grecia şi aşa mai departe. Acum ne bucurăm că am egalat în ultimul minut, când am câştigat cu 2-0 în Finlanda era supărare mare pentru că nu jucasem bine. Am ratat multe ocazii azi. Orice joc la echipa naţională este fantastic de important", a spus Piţurcă la Dolce Sport.

Victor Piţurcă a afirmat că naţionala României putea pierde la scor întâlnirea cu Finlanda.

"Echipa României nu a mai câştigat de patru jocuri, cauzele trebuie să le găsiţi la cei care se ocupă acum de echipa naţională. Eu am constatat nişte lucruri, dar nu vreau să le discut. Problemele ţin strict de conducerea tehnică. Trebuie să-ţi cunoşti foarte bine jucătorii, în cel mai mic amănunt. Puteam să pierdem la o diferenţă mare de goluri cu Finlanda. Cu acest arbitru am fost dezavantajaţi în meciul cu Olanda, iar acum s-a revanşat. Măcar asta e bine. Nu mă miră deloc că i s-a cerut demisia lui Iordănescu. E foarte urât, asta e mentalitatea noastră. Dacă nu terminăm în primele două locuri, va fi foarte greu să ne mai calificăm", a precizat Piţurcă.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: