VIDEO Piţurcă a dat primul interviu la arabi

Ultima actualizare:

    Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Victor Piţurcă şi stafful său au ajuns, miercuri la prânz, la Jeddah. Românii au fost aşteptaţi la aeroport de oficialii clubului Al-Ittihad, în frunte cu preşedintele Ibrahim Al-Balawi, dar şi de zeci de fani ai „tigrilor“.

La câteva ore după aterizarea la Jeddah, Piţurcă şi stafful său au fost duşi la sediul clubului Al-Ittihad. Vizita lui Piţurcă s-a desfăşurat, în mare parte, în tăcere. Totuşi, la un moment dat, pentru a sparge gheaţa, arabii au început să-i povestească fostului selecţioner despre istoria clubului cu ajutorul unui translator care l-a însoţit pe Piţi în Arabia Saudită. Acesta e un tunisian, care până de curând a fost maseur la Petrolul. Piţi a admirat sala de trofee şi, într-un final, a început să vorbească şi el, acordând primul interviu pentru presa locală.

„E pentru prima dată când vorbesc cu presa din Arabia Saudită. Sper să avem o colaborare foarte bună, profesionistă şi, când e cazul, vă stau oricând la dispoziţie. Am nevoie de o perioadă scurtă, probabil, până la meciul cu Al-Hilal (n.r. - programat pentru 1 decembrie) să evaluez valoarea lotului şi atunci vă voi spune mai multe. În orice caz, această echipă a reuşit o performanţă extraordinară, reuşind să aibă punctaj maxim în campionat după primele şapte etape. Pentru asta trebuie felicitaţi absolut toţi, antrenori, jucători şi cei care conduc“, a afirmat Piţurcă. Întrebat de ce a plecat de la naţionala României, el a explicat: „Al-Ittihad e un club mare, iar acesta a fost şi motivul pentru care am făcut acest pas, plecând de la echipa naţională a României. Şi pentru preşedintele de la Al-Ittihad, care m-a dorit foarte mult. Şi pentru suporterii fantastici, care susţin această echipă. Mi-aş dori să câştigăm campionatul“.

VEZI IMAGINI CU VIZITA FĂCUTĂ DE PIŢURCĂ LA SEDIUL CLUBULUI ŞI INTERVIUL SĂU

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net