Lionel Messi joacă la Barcelona de la 13 ani, adică din 2001, şi e mai mult spaniol, decât argentinian. Acesta şi-a cumpărat şi un domeniu fantastic la marginea urbei catalane, în staţiunea Castelldefells, unde locuieşte cu soţia sa, Antonela, şi cu cei doi fii ai lor.


Deşi casa este foarte retrasă,  pe vârful unui deal, totuşi, Messi are şi vecini. Din păcate pentru el, unii chiar foarte gălăgioşi. După numeroase momente când a fost deranjat de aceştia, argentinianul n-a chemat Poliţia şi s-a gândit la o rezolvare originală a problemei. Astfel, zilele trecute le-a bătut la uşă şi le-a cumpărat casa. Scurt şi la obiect. Fără scandal, fără muzică dată mai încet, fără circ! "Nebunia" a fost dezvăluită de croatul Ivan Rakitic, colegul său de la Barcelona. Messi a dechis însă o adevărată "Cutie a Pandorei", şi alţii urmând probabil să încerce să fructifice această atitudine a fotablistului. E de aşteptat totuşi ca acesta să nu cumpere tot oraşul!

 
 
Loading...