Zi perfectă în Italia: Man centrează, Mihăilă marchează pentru Parma

Ultima actualizare:

    Valentin Mihăilă a marcat al doilea gol în Serie AFOTO: EPA
Valentin Mihăilă a marcat al doilea gol în Serie AFOTO: EPA

Pentru prima dată titulari la Parma în același timp, românii Man și Mihăilă au avut o prestație senzațională în victoria obținută de echipa lor în fața celor de la AS Roma, scor 2-0.

Parma a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa AS Roma, în etapa a XXVII-a a campionatului italian Serie A. Scorul a fost deschis de Mihăilă în minutul 9, care a trimis în plasă o minge centrată de Man. Hernani a făcut 2-0, în minutul 55, din penalty.

Mihăilă a jucat până în minutul 82, când a fost înlocuit de Karamoh. Man a rămas pe teren tot meciul.

În ciuda victoriei, prima în campionat din 30 noiembrie 2020 şi a doua pe teren propriu în acest sezon, Parma rămâne pe locul 19, penultimul, cu 19 puncte, la un punct de Torino, de pe locul 18, de asemenea retrogradabil, şi la trei puncte de Cagliari, de pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în Serie A.

Pentru Mihăilă, acesta a fost al doilea gol reușit în prima ligă italiană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net