Zicu "le dă palme" contestatarilor

Ultima actualizare:

    Ianis încă mai speră la echipa naţională
Ianis încă mai speră la echipa naţională

Ianis Zicu are 31 de ani şi pare că a renăscut în returul acestui sezon. A marcat de două ori pentru ASA în doar 14 zile, după ce ultima sa realizare într-un meci oficial data din iulie 2013.

Machidonul a punctat la începutul lunii în meciul cu Ceahlăul, 3-0, şi luni seara a reuşit să aducă victoria trupei din Târgu Mureş, 1-0, în faţa celor de la FC Braşov. „În viaţa fiecărui fotbalist sunt perioade şi perioade. Important e că mă simt bine fizic şi psihic. Aşa a fost viaţa mea îngeneral, am avut fluctuaţii de formă. Au fost trei – patru ani, din cei 15 de când joc în Liga I, în care evoluţiile mele nu au fost cum mi-am dorit”, a povestit Zicu. Şi, într-adevăr, după episodul Petrolul, unde a jucat zece meciuri şi nu a marcat niciun gol, plus începutul de la ASA, la fel de timid, acum a venit timpul să-şi ia revanşa. Planul său e simplu: să înscrie cât mai des pentru a reveni printre „tricolori” şi mai ales a le arăta celor care-l considerau terminat ca fotbalist că e mai puternic ca oricând. Ca o certitudine, el a refuzat în iarnă să evolueze în Coreea de Sud pentru un salariu foarte mare pentru a fi titular în Liga I. Mai mult, el avea o înţelegere cu şefii de la ASA prin care putea pleca oricând liber de contract la un club din străinătate, dar nu a vrut să o activeze niciodată. „De ce să nu mă gândesc la echipa naţională dacă voi continua să joc bine?”, a întărit spusele atacantul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net