Ziua neagră a "tricolorilor"

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Săptămâna viitoare, România va întâlni acasă Armenia, în preliminariile Mondialului din 2018, iar Daum e îngrijorat. Andone, Toşca, Chipciu şi Stanciu, oameni de bază, produc gafe pe bandă rulantă, iar Puşcaş, puştiul de pe lista adiţională, a început sezonul în Italia cu un eşec.

Prima reprezentativă are două meciuri la începutul lui septembrie, la data de 1 contra armenilor, şi la trei zile distanţă împotriva muntenegrenilor, ambele contând pentru CM din Rusia. Însă, de pe locul patru în grupă, cu doar şase puncte, mai avem doar şanse teoretice de calificare. Astfel, Daum a surprins convocând pentru aceste jocuri oameni ca Deac, care nu a mai îmbrăcat „tricolorul” de mult timp, sau nechemându-l pe Alibec, unul dintre cei mai buni fotbalişti autohtoni. În rest, cu mici excepţii, oamenii de bază au rămas aceeaşi. Dar, aici au apărut problemele. Duminică, ei au avut meciuri în campionatele din Spania şi Belgia, însă au dezamăgit. Atacantul Florin Andone a întâlnit colosul Real Madrid. Deportivo a pierdut cu 3-0, iar „vârful” nostru a irosit două ocazii imense de a înscrie şi, pe final, nici din penalty nu a reuşit să marcheze. 

De asemenea, fundaşul Alin Toşca, titular la Betis în faţa Barcelonei, a fost autorul unui autogol care a deschis scorul pe Camp Nou, catalanii câştigând până la urmă cu 2-0. Tot în duminica neagră, dar în Belgia, campioana Anderlecht s-a făcut de râs! Cel mai rău a călcat pe bec la bruxellezi Alexandru Chipciu, care a fost catastrofal pe postul de fundaş dreapta, unde a fost folosit în premieră de antrenorul Rene Weiler. Acesta a greşit la două din cele trei goluri încasate de la Saint Truiden în înfrângerea cu 3-2 suferită chiar pe Constant Vanden Stock. 

Tot în criză e şi Nicuşor Stanciu, care n-a prins decât ultimele 12 minute ale partidei, semn că nici anul acesta nu porneşte cu mai mare încredere din partea antrenorului. Nu în ultimul rând, Dorin Rotariu, aflat pe lista adiţională pentru aceste două jocuri, n-a prins nici banca de rezerve la FC Brugge, victorioasă cu 2-1 în deplasarea de la Kortrijk. Pentru toţi mai există însă o etapă până la confruntările din preliminariile Mondialului din 2018 şi sperăm că weekendul viitor va fi mai bun!

Căpitanul s-a accidentat

Vlad Chiricheş are rareori ocazia să înceapă din primul minut un meci de campionat al italienilor, dar Maurizio Sarri i-a oferit asta în debutul noului sezon din Serie A. Căpitanul naţionalei noastre a rămas 90 de minute pe teren în victoria cu 3-1 a lui Napoli la Verona, dar la final a acuzat mari dureri la umărul stâng. Astfel, prezenţa lui pentru dubla cu Armenia şi Muntenegru este în acest moment sub semnul întrebării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net