Nunta sau finala la Wimbledon? Cibulkova trebuie să aleagă repede

Ultima actualizare:

    Slovaca nu s-a gândit nici o secundă că are şanse să se califice în ultimul act şi îşi programase punerea pirostriilor pentru duminica viitoareFoto Click!
Slovaca nu s-a gândit nici o secundă că are şanse să se califice în ultimul act şi îşi programase punerea pirostriilor pentru duminica viitoareFoto Click!

Dominika Cibulkova e una dintre cele mai sexy tenismene din circuit, dar slovaca în vârstă de 27 de ani a dispărut puţin din peisaj. A revenit însă în forţă la startul sezonului de iarbă şi joacă din ce în ce mai bine. Practic, atât de bine încât şi-a încurcat singură planurile.

Cibulkova are o relaţie cu Miso Navara, un gigolo care n-are nimic în comun cu sportul, iar cei doi au decis să se căsătorească. Nunta a fost stabilită de mult timp pentru data de 10 iulie, doar că atunci e programată finala de la Wimbledon, în care Cibulkova are şanse mari să se califice. Astfel, numărul 18 WTA trebuie să se decidă foarte repede ce alege: propria nuntă sau finala de la Londra. Se pare însă că dilema e destul de simplă pentru Cibulkova.

Cibulkova e una dintre atracţiile din circuitul WTA, dar a pus mâna pe ea cineva din afara fenomenului
Cibulkova e una dintre atracţiile din circuitul WTA, dar a pus mâna pe ea cineva din afara fenomenului

„Când am ales data nunţii a fost pentru că mereu mi-am spus că nu sunt o mare jucătoare pe iarbă. Dar acum am câştigat la Eastbourne şi am ajuns aici în sferturi, aşa că m-am răzgândit. Este amuzant, pentru că săptămâna trecută am visat că sunt deja la nuntă. Apoi m-am trezit şi mi-am zis: Hai, ai meci azi. Încă eşti la Wimbledon. Le-am spus: Acum treaba devine serioasă. Dacă voi câştiga sfertul, trebuie să rezolvăm problema. Dacă trebuie să amân nunta, va fi un vis devenit realitate. Pentru că în cariera mea nimic nu poate fi mai frumos decât să joc în finala de la Wimbledon. Nu este nicio problemă dacă amân nunta o săptămână, va fi mai frumos apoi”, a spus Dominka Cibulkova

Slovaca a trecut ieri dramatic de Radwanska şi mai are două hopuri până în finala de duminică
Slovaca a trecut ieri dramatic de Radwanska şi mai are două hopuri până în finala de duminică

Cibulkova va juca azi, de la 15:30, cu Elena Vesnina, şi dacă va învinge, va mai avea un singur hop până în finala care i-ar da peste cap nunta.

Cibulkova ocupă locul 18 WTA în acest moment şi ar putea avea o duminică în care să se bată în finală cu Simona Halep, în loc de petrecere cu viitorul soţ şi familia
Cibulkova ocupă locul 18 WTA în acest moment şi ar putea avea o duminică în care să se bată în finală cu Simona Halep, în loc de petrecere cu viitorul soţ şi familia
image
image
image
image
image
image
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
image
actualitate.net
image
actualitate.net