Sexy Ana împotriva lui Sexy Donna la Miami

Ultima actualizare:

    Frumoasa croată e favorită în faţa jucătoarei noastre, dar sperăm ca acest lucru să nu se confirme şi pe terenSursa Foto: Instagram
Frumoasa croată e favorită în faţa jucătoarei noastre, dar sperăm ca acest lucru să nu se confirme şi pe terenSursa Foto: Instagram

În Florida se desfăşoară în această perioadă calificările pentru turneul de la Miami, iar româncele sunt din nou în focuri.

Simona Halep, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt deja pe tabloul principal al competiţiei dotată cu premii în valoare totală de aproape 8 miliane de dolari. Acolo poate ajunge însă şi Ana Bogdan, frumoasa tenismenă în vârstă de 24 de ani din Sinaia. Aceasta a trecut surprinzător în primul tur al calificărilor de nemţoaica Teliana Maria şi e la doar o victorie de masa bogaţilor. În faţa ei va sta însă azi, de la ora 19:00, iubita lui Stan Wawrinka, Donna Vekic. Croata e o adevărată bombă sexy în circuitul WTA, dar de când are o relaţie cu elveţianul nu mai trage foarte tare pe teren. E abia locul 88 mondial şi are nevoie de calificări pentru a juca în turneele majore. Să sperăm că meciul între bombele sexy va vi câştigat de fata noastră şi vom avea măcar cinci jucătoare pe tabloul principal de la Miami.


    Donna se iubeşte cu Stan Wawrinka de o lungă perioadă de timpSursa Foto: Instagram
Donna se iubeşte cu Stan Wawrinka de o lungă perioadă de timpSursa Foto: Instagram


    Donna Vekic a fost tot timpul o tenismenă modestă, dar de prima 100 WTA. Calităţile ei par însă din alt domeniuSursa Foto: Instagram
Donna Vekic a fost tot timpul o tenismenă modestă, dar de prima 100 WTA. Calităţile ei par însă din alt domeniuSursa Foto: Instagram


    Ana Bogdan e şi ea una dintre frumuseţile răpitoare din WTAFoto Click!
Ana Bogdan e şi ea una dintre frumuseţile răpitoare din WTAFoto Click!

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net