Vacanță de vis pentru Lionel Messi la Ibiza

Ultima actualizare:

    În timp ce Messi a stat la soare, soția lui, manechinul argentinian Antonela (32 de ani) și-a etalat silueta incredibilăFoto: Profimedia
În timp ce Messi a stat la soare, soția lui, manechinul argentinian Antonela (32 de ani) și-a etalat silueta incredibilăFoto: Profimedia

Argentinianul Lionel Messi s-a relaxat pe un iaht, în Ibiza, alături de familia sa și de cea a lui Luis Suarez.

Așa cum a procedat și în 2019, imediat după încheierea campionatului în Spania, Lionel Messi (33 de ani) a ales să petreacă o mică vacanță în stațiunea iberică.Potrivit presei iberice, fotbalistul Barcelonei s-a îmbarcat pe un iaht care se închiriază pentru 50.000 de euro săptămânal. Iar Messi i-a avut alături pe colegul și prietenul său Luis Suarez, pe partenerele lor de viață, Antonella Roccuzzo, respectiv Sofia Balbi, precum și pe copii celor două cupluri: Thiago (7 ani), Mateo (4 ani) și Ciro (2 ani), respectiv Delfina (9 ani), Benjamin (6 ani) și Lautaro (un an și opt luni). Ancorată în Marina Botafoch, ambarcațiunea are patru cabine în care pot locui până la zece persoane. 

Lionel Messi obișnuiște să meargă frecvent la Ibiza. În vara anului trecut, el s-a deplasat acolo alături de Luis Suarez, Cesc Fabregas și Jordi Alba. De data aceasta, însă, plecarea sa din Barcelona n-a fost privită cu ochi buni... Și aceasta fiindcă oficialitățile locale ceruseră populației să nu părăsească orașul în contextul pandemiei, implicit a creșterii numărului de cazuri de infectare cu COVID-19. Messi și Suarez se vor alătura curând colegilor, urmând a disputa în 8 august returul confruntării cu Napoli din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Întrecuți de Real Madrid în campionat, eliminați din Cupa Spaniei, cei doi vor încerca să se revanșeze în principala competiție intercluburi din fotbalul european. 

image
image
image
image
image
image
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
image
actualitate.net
image
actualitate.net