Alexandra Dulgheru va reveni pe teren după doi ani

Ultima actualizare:

    Alexandra DulgheruFOTO: EPA
Alexandra DulgheruFOTO: EPA

Tenismena Alexandra Dulgheru (31 de ani), refăcută după o accidentare, îşi doreşte să revină cât mai curând pe teren, dar întâmpină dificultăţi în a se înscrie la turnee, informează news.ro.

Ea speră să obţină un wild care pentru a juca în calificările turneului ITF de la Antalya, programat între 15 şi 21 martie. ”Eu am vrut de vreo lună să joc, dar la turneele astea mici, de 15.000 de dolari, că am vrut să încep în Antalya, nu am intrat nici măcar în calificări. Fără clasament, că nu am clasament acum, iar clasamentul protejat, care este 160 sau 162, vreau să-l folosesc pentru turneele mai mari... Normal, la 15.000 te duci şi intri în calificări. M-am înscris şi mă văd 200 ca rezervă. Nu se poate aşa ceva. A doua săptămână la fel, o sută şi ceva ca rezervă. A urmat un pic de panică. Ce mă fac, că nu intru la turnee? Din păcate, turneele ITF sunt destul de afectate în perioada aceasta, nu au putere financiară şi toată lumea joacă unde poate. Atunci, turneele astea mici sunt mult mai tari decât ar trebui să fie. Am vorbit la turci pentru un wild card. Pe tablou nu-mi pot da wild card. Şi au zis că-mi promit în calificări. Plănuiesc să joc două, trei turnee mai mici, după care să folosesc clasamentul protejat la ceva WTA-uri. Mă apropii destul de mult de Roland Garros fără să fi jucat meciuri”, a spus ea, la Digi Sport.

Alexandra Dulgheru nu a mai jucat din 22 aprilie 2019, când a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor la turneul WTA de la Istanbul. Ea a suferit o operaţie la genunchi care a ţinut-o mult timp departe de teren.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net