Parcursul excelent de la Paris din urmă cu doi ani a însemnat cântecul de lebădă al Andreei Mitu în tenisul feminin. Acum, în loc să joace din nou la Roland Garros, bucureşteanca a ajuns să se zbată în turnee anonime, de importanţă minimă.


Aflat în plină desfăşurare, turneul de Mare Şlem de la Paris e lipsit de una dintre marile surprize ale ediţiei din 2015, Andreea Mitu. La acea vreme, românca de 23 de ani reuşea un parcurs formidabil, cu victorii la Karolina Pliskova (actualul număr 2 mondial) şi Francesca Schiavone, câştigătoare la Roland Garros în 2010. Deşi putea să ajungă fără probleme chiar în sferturi, Mitu a pierdut în optimi, dar a lăsat o impresie extraordinară, mai întâi ca prezenţă fizică, dar apoi şi prin loviturile năucitoare etalate pe zgura pariziană. După Roland Garros 2015, Andreea Mitu atingea poziţia 68 în clasamentul WTA şi promitea să bată la porţile Top 50. Din păcate, a urmat o cădere bruscă şi inexplicabilă, iar în anul următor (2016) a ratat inclusiv prezenţa directă pe tabloul principal de la Roland Garros, fiind învinsă în calificări. Scufundarea Andreei s-a accentuat, iar anul 2017 a prins-o în jurul locului 300, astfel că nici în calificările de la Roland Garros n-a avut dreptul să se înscrie. Astfel, fosta senzaţie de la Paris s-a mulţumit săptămâna trecută să joace un sfert de finală într-un turneu minuscul, la Caserta, în Italia. În astfel de competiţii, premiile totale sunt de numai 25.000 de dolari. Comparativ, Andreea Mitu a câştigat în urmă cu doi ani la Roland Garros un cec uriaş, de 145.000 de euro.

 

E a 12-a româncă în clasamentul mondial

Jucătoare  /  Loc WTA

1. Simona Halep    3

2. Monica Niculescu    50

3. Sorana Cîrstea    59

4. Irina Begu    64

5. Ana Bogdan    110

6. Patricia Ţig    114

7. Irina Bara    204

8. Alexandra Cadanţu    227

9. Elena Ruse    295

10. Cristina Dinu    308

11. Jacqueline Cristian    315

12. Andreea Mitu    328

 

Halep este în optimi la Paris

Simona Halep continuă cursa spre titlul de la Roland Garros. Ea s-a calificat în optimile de finală ale turneului parizian după ce a învins-o cu scorul de 6-0, 7-5 pe rusoaica Daria Kasatkina. “Am jucat bine la început. Şi în setul al doilea am început solid. Dar ea a revenit cu putere, în timp ce energia mea scădea. Lovitura ei de dreapta este foarte bună, aşa că pot spune că sunt fericită că am revenit de 3-5. Este frumos să fiu la Paris în turul al patrulea”, a spus Halep, la interviul după meci. Din fericire, problemele fizice s-au rezolvat astfel că dacă acum o săptămână avea ruptură de tendon, acum spune că totul a trecut: “Glezna e destul de bine. Pot să aleg şi să alunec peste tot. Am încredere şi am avut victorii foarte bune. Pot să spun că sunt puternică pe teren, dar fiecare meci este greu la acest nivel”, a adăugat Simona. Următoarea ei adversară va fi spaniola Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 24.

 
 
Loading...