CTP, reacţie la înfrângerea dramatică a Simonei Halep: «M-a convins că există ceva dumnezeiesc»

Ultima actualizare:

    CTP a fost impresionat de hotărârea Simonei Foto: Captură video Digi24
CTP a fost impresionat de hotărârea Simonei Foto: Captură video Digi24

Simona Halep a pierdut locul 1 WTA în favoarea danezei Caroline Wozniacki cu scorul final de 6-7, 6-3, 4-6. Este pentru a treia oară când Simona Halep ratează primul său titlu de Grand Slam, după două finale pierdute la Roland Garros. Miza era mare și pentru daneza Caroline Wozniacki, în prezent locul 2 WTA, care acum devine noul număr 1 mondial și câștigă, în premieră, un titlu de Grand Slam.

Cristian Tudor Popescu a comentat evoluţia Simonei, într-un interviu acordat Digi24. CTP este de părere că Simona afost supusă unei presiuni psihologice imense şi că daneza a avut o forţă mai mare decât adeversara ei.

"Simona a reuşit să mă convingă în acest meci că există ceva dumnezeiesc în oameni. Eram sigur că Simona nu mai poate, nu ştiam dacă va părăsi terenul în picioare, vedeam cum i se termină rezervele de energie cu fiecare minut, nu înţeleg de unde a reuşit să scoată acei stropi de energie cu care a câştigat setul doi. Simona nu a câştigat această finală, căci Caroline a fost mai puternică. Cred că aşa cum arată noua Simona acum, mai ofensivă, care atacă şi ştie să stea în teren , are toate şansele să câştige nu un titlu de Grand Slam, ci chiar mai multe. Jocul ei s-a împlinit, acoperă tot terenul, vine şi în faţă, are şi scurte. Wozniacki are 27 de ani, Simona 26. Wozniacki a visat 10 ani să câştige un Grand Slam şi i s-a îndeplinat dorinţa, mă bucur pentru fata asta. În schimb, Simona are 26 de ani şi o viaţă de tenis în faţă, sunt sigur că va câştiga curând", au fost spusele lui Cristian Tudor Popescu.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net