Învinsă de Ashleigh Barty, la Sydney, Simona Halep declară că nu-i va fi ușor să atingă fazele superioare la Australian Open


Revenită după circa trei luni de pauză forțată de durerile la spate (hernie de disc), constănțeanca a pierdut primul meci disputat în 2019. Și a făcut-o cedând fiecare set cu 4-6, după ce a irosit șanse de break pentru a ceda apoi pe serviciul ei.

N-a fost, așadar, un eșec categoric, ci unul de înțeles, adversara fiind pe locul 15 mondial, într-o perioadă fastă și având avantajul că evoluează pe teren propriu. "A fost un meci bun după aproape patru luni de când am jucat o partidă întreagă. Cred că am jucat un tenis la un nivel bun, dar nu am fost inspirată la câteva mingi importante. Slice-ul ei a fost extraordinar azi. A meritat să câştige acest meci, dar şi eu am fost foarte aproape să câştig. Am avut multe şanse de a face break (nr - 11, dintre care a convertit doar două) şi de a lua avantaj, dar nu am putut. Simt că nu am ritm de joc încă", a recunoscut Halep, după meci.

N-a avut puncte de apărat

Produsă în turul 2, eliminarea nu va avea efecte nici asupra clasamentului WTA în condițiile în care Simona n-a jucat la Sydney în 2018. Tocmai de aceea explicațiile date de româncă după meci sunt pertinente. "Nu am avut dureri deloc. Sunt fericită din acest punct de vedere. E un semn bun. Mă recuperez acum şi o să văd cum mă trezesc mâine dimineaţă, pentru că e important. Mi-am asumat riscul de a-mi lua o pauză mai lungă pentru că aveam nevoie, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. Astfel că nu aveam aşteptări. Nu mă puteam aştepta să fiu la cel mai înalt nivel în acest moment, deoarece nu am jucat, dar tenisul meu e bun şi trebuie doar să cred mai mult în mine”.
Halep s-a ferit să facă pronosticuri pentru Australian Open, însă a subliniat că îi va fi greu să ajungă în fazele superioare ale primului turneu de Mare Șlem din 2019 în condițiile în care nu are meciuri în picioare. ”Nu va fi uşor cu căldura, dar voi merge la Melbourne şi voi încerca să joc mai bine ca azi. Apoi vom vedea", a declarat Halep, la conferinţa de presă.

Ashleigh Barty a riscat și a câștigat

Așa cum au procedat și alte jucătoare de tenis mai tinere atunci când au înfruntat-o pe Simona Halep, și Ashleigh Barty a mizat pe agresivitate. Iar riscurile asumate s-au dovedit câștigătoare. ”Mi-am spus că trebuie să fiu agresivă în ghemurile decisive din primul set, pentru că nu aveam nimic de pierdut. Asta am făcut și mi-a ieșit. Am învățat lecția din meciurile trecute cu ea. La Montreal m-a învins rău. La Cincinnati a fost mai bine pentru mine, iar acum am avut încredere", a declarat australianca pe teren, după meci.

Ce a făcut Simona Halep în meciurile de debut în an

2018 – Shenzhen: 6-4, 6-1 cu Nicole Gibbs (SUA)
2017 – Shenzhen: 6-1, 3-6, 6-3 cu Jelena Jankovic (Serbia)
2016 – Sydney: 6-4, 2-6, 6-1 cu Caroline Garcia (Franța)
2015 – Shenzhen: 4-6, 6-4, 6-3 cu Annika Beck (Germania)
2014 – Sydney: 1-6, 4-6 cu Madison Keys (SUA)
2013 – Auckland: 3-6, 1-6 cu Agnieszka Radwanska (Polonia)
2012 – Brisbane: 1-6, 4-6 cu Kim Clijsters (Belgia)
2011 – Auckland: 6-0, 7-6/3 cu Ayumi Morita (Japonia)

Loading...