Înfrântă, dar nu ucisă: "Voi reuși a patra oară. Am început prost cu acea accidentare"

Ultima actualizare:

    Coco Wandewege a frânt zborul jucătoarei noastre spre trofeul de la Stuttgart, dar românca rămâne numărul 1 WTAFOTO: Guliver/ GettyImage
Coco Wandewege a frânt zborul jucătoarei noastre spre trofeul de la Stuttgart, dar românca rămâne numărul 1 WTAFOTO: Guliver/ GettyImage

Simona Halep a pierdut în trei seturi dramatice finala de la Melbourne, cea despre care spusese că va refuza să i-o cedeze danezei.

Din păcate a fost nevoită s-o facă, iar la premiere, când a pus din nou mâna pe farfurie, în loc de cupă, constănțeanca era gâtuită de emoții și, cu lacrimi în ochi, și-a găsit cu greu cuvintele. La interviu le-a folosit pe cele simple, aproape de clișee, să scape parcă mai repede și să se izoleze undeva unde să sufere din nou în sine până la șansa următoare. "Nu e ușor să vorbesc după un astfel de meci. Am început prost turneul cu acea accidentare la gleznă, dar am încercat să dau totul și să trec peste. O felicit pe Caroline. A făcut un meci extraordinar și a meritat să mă bată azi. Și ea aștepta de mult un mare șlem și l-a obținut. Felicitări pentru tatăl ei, care a făcut sacrificii enorme pentru ea. Le mulțumesc și celor din echipa mea. Le-am promis că voi reuși a treia oară, dar n-am putut să mă țin de cuvânt. Poate a patra oară. Oricum, mai am mulți ani înainte de jucat", a declarat Halep la festivitatatea de premiere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net