Bianca Andreescu (19 ani) și Serena Williams (37 de ani) au produs un moment plin de emoție în ultimul act al turneului WTA din Canada, încheiat cu victoria tinerei tenismene de origine română.


Bianca și Serena n-au stat pe teren decât 16 minute în meciul de duminică seară, decisiv pentru stabilirea câștigătoarei la Rogers Cup. La scorul de 3-1 în primul set pentru Andreescu, Williams a acuzat o accidentare la spate, fiind nevoită să abandoneze.

În spirit de solidaritate, Bianca Andreescu s-a apropiat de scaunul Serenei, adresându-i câteva cuvinte de încurajare, asta în timp ce americanca era copleșită de lacrimi. „Îmi pare rău, pot să te îmbrățișez? Ce s-a întâmplat? Știu cum e, am trecut și eu prin atâtea accidentări. Ți-am urmărit întreaga carieră, ești o bestie. Te doare în zona cefei?”, i-a spus rivalei sale jucătoarea care a învățat să joace tenis în România, dar care s-a mutat de mică în Canada, reprezentând acum țara frunzei de arțar.

La conferința de presă, Serena Williams s-a arătat încântată de gestul Biancăi Andreescu. „E o fată grozavă, și o fire nobilă. Are o personalitate fabuloasă, sunt oficial fana ei. Am fost tristă în acele clipe, dar ea m-a făcut să mă simt mult mai bine. Are doar 19 ani, dar nu pare de vârsta asta, mă refer la felul cum joacă și la ce atitudine și gesturi are”, a afirmat tenismena care a dominat tenisul feminin în ultimele două decenii.

Loading...
Citeste tot despre: