Marius Copil a fost învins de Federer la Basel, dar a bifat mai multe premiere

Ultima actualizare:

    Marius Copil a fost invins de Roger Federer în finala de la BaselFOTO: EPA
Marius Copil a fost invins de Roger Federer în finala de la BaselFOTO: EPA

Marius Copil a încheiat prestația excepțională de la Basel cu o înfrângere dramatică în fața unui dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, Roger Federer. Românul rămâne cu satisfacția de a-l fi condus în ambele seturi cu câte un break pe adversarul său, dar și cu realizarea câtorva premiere.

În finala turneului ATP de la Basel, Marius Copil a fost învins cu scorul de 7-6, 6-4, de elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 1. Românul a condus cu un break în ambele seturi, scoruri 3-1 şi 4-1, dar asta nu l-a împiedicat pe reprezentantul gazdelor  să se impună și să cucerească al 99-lea titlu din carieră și al nouălea la Basel. Pentru Marius Copil, aceasta a fost cea mai bună performanță din carieră, iar aceasta a venit ”la pachet” cu câteva premiere. Click! vi le prezintă în continuare.

Va ocupa cel mai bun loc din carieră: 60. Prin calificarea în finala turneului de la Basel, Marius Copil va ocupa, de azi, locul 60 în carieră, cu 33 de poziții mai sus decât la începutul săptămânii precedente, și cu 13 locuri mai bine decât maximul carierei. Copil devine al șaselea român care intră în Top 60 ATP și a recunoscut că și el a fost mirat de ceea ce a realizat: ”A fost o săptămână incredibilă pentru mine. Înainte să vin aici, mă luptam şi mă chinuiam să am puncte ca să termin anul în Top 100, asta era în mintea mea. Încercam să câştig una, două partide ca să rămân acolo. Dar ajungând în finală, este o realizare încredibilă pentru mine”, a declarat românul.

Marius Copil a fost învins de Roger Federer în prima finală ATP 500 din carieră

A jucat prima finală ATP 500 din carieră. Marius Copil nu va uita niciodată săptămâna petrecută la Basel. El a disputat, în Elveția, prima finală de turneu ATP 500 din carieră. În acest an a mai depășise o barieră, disputând prima finală ATP 250 din viața lui, la Sofia, acolo unde a fost învins în ultimul act de bosniacul Mirza Basic.

A obținut prima victorie în fața unui jucător din Top 5 ATP. Pentru Marius Copil, victoria obținută în semifinale, în fața germanului Alexander Zverev, a reprezentat primul succes realizat în fața unui jucător din Top 5 ATP. Până la acel moment, în optimi, el realizase o altă premieră, eliminând un jucător din Top 10 ATP, Marin Cilic, ocupantul poziției a șasea în lume.

A câștigat cel mai mare cec din carieră. Prezența în finala turneului de la Basel e recompensată cu suma de 209.715 de euro. Acesta este cel mai mare cec obținut vreodată de jucătorul nostru, care adunase, până la acest turneu, suma de 1.669.482 de dolari doar din premii.

A fost prima finală jucată de când e antrenat de Andrei Pavel. Finala de la Basel a fost prima jucată de Marius de când a început colaborarea cu Andrei Pavel, în luna septembrie. Acesta făcuse parte din echipa Simonei Halep și, în momentul în care a început să-l antreneze pe Copil, declara că obiectivul lui este a-l duce pe acesta în Top 50. A fost foarte aproape, căci o victorie aseară li-ar fi asigurat lui Marius locul 45 în lume. ”Prima colaborare cu el a fost când avea 18 ani. Era anul în care nu am putut să joc, am făcut o pauză, era în 2008, când din cauza spatelui nu am mai putut să joc, apoi în 2009 m-am retras. Îl cunosc de la Cupa Davis, e foarte uşor să lucrezi cu el şi sper să-l ajut să ajungă în primii 50 cât mai repede. Are unul dintre cele mai bune servicii din tur, acum încercăm să lucrăm la încrederea lui şi să-l aducem, împreună cu antrenorul de pregătire fizică acolo unde ar fi locul lui”, afirma Andrei Pavel.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net