Novak Djokovic, egalul ”Regilor” tenisului

Ultima actualizare:

    Novak Djokovic ar putea ajunge cel mai valoros tenismen al tuturor timpurilorFOTO: EPA
Novak Djokovic ar putea ajunge cel mai valoros tenismen al tuturor timpurilorFOTO: EPA

Liderul ATP, Novak Djokovic, a cucerit al treilea titlu consecutiv la Wimbledon și al șaselea din șapte finale disputate și i-a egalat la numărul titlurilor de Grand Slam pe Roger Federer și Rafael Nadal.

El l-a învins în finală, cu scorul de 6-7, 6-4, 6-4, 6-3, pe italianul Matteo Berrettini, locul 9 mondial. Dincolo de excepționala domnie pe care o are pe iarba londoneză, sârbul a reușit o performanță unică în istorie: este primul jucător care a câștigat în același an turnee majore pe trei suprafețe diferite. De asemenea, el e doar primul tenismen din Era Open, după Rod Laver, care cucerește titlurile primelor trei turnee de Grand Slam dintr-un an calendaristic. Diferența dintre el și Laver este că pe vremea acestuia Australian Open se juca pe iarbă, la fel ca Wimbledonul.  

Cu succesul de duminică, Djokovic a ajuns la 20 de titluri de Grand Slam în carieră, egalând recordul în materie deținut de ”Regii” neîncoronați ai tenisului, Roger Federer și Rafael Nadal. Iar la cum joacă, este de așteptat ca sârbul să ducă acest record la noi cote. Poate chiar în toamnă, la US Open. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net