Patricia Țig, cea mai bună clasare din carieră

Ultima actualizare:

    Patricia Țig se află într-o bună perioadă a carierei saleFoto: Sport Pictures
Patricia Țig se află într-o bună perioadă a carierei saleFoto: Sport Pictures

Revenită în activitate în urmă cu 10 luni, după ce a făcut o pauză de un an și jumătate, Patricia Țig a reușit ce nu izbutise în toți anii de dinainte de a deveni mamă: să urce pe locul 81 în lume.

În vârstă de 25 de ani, Patricia va fi de acum înainte un model pentru orice jucătoare din lume, pentru că ea practic a reușit să ajungă în intervalul 9 aprilie 2019 – 24 februarie 2020 pe locul 81, pornind de sub ”nivelul mării”, adică neavând deloc clasament. În acest interval, jucătoarea originară din Galați, care acum locuiește la Brașov, a cucerit trei titluri, două la turneele ITF de 15.000 de dolari de la Cancun și unul la turneul WTA de 125.000 de dolari de la Karlsruhe. De asemenea, a disputat alte șase finale. Acestea au fost jucate la turneul WTA de la București, la cele ITF de 25.000 de dolari de la Sevilla, Canberra și Nonthaburi, precum și două la cele ITF de 15.000 de dolari de la Cancun.

Cea mai bună performanță a Patriciei în ceea ce privește clasamentul mondial fusese ocuparea locului 83, în 2017. Acum, ea a urcat în clasament, deși nu a jucat săptămâna trecută – ar fi trebuit să evolueze în calificări la Doha, dar s-a retras. Ea este a treia româncă în ierarhia supremă, după Simona Halep (locul 2 WTA) și Sorana Cîrstea (72 WTA). Din păcate, în Top 100 o mai avem doar pe Ana Bogdan (88 WTA), Irina Begu, care a abandonat săptămâna trecută în optimile de finală ale turneului ITF de 60.000 de dolari de la Cairo, căzând 7 poziții, până pe 104.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net