Pe ce bijuterie pe apă a dat Nadal 5,5 milioane de euro - FOTO

Ultima actualizare:
Așa arată yachtul care va intra în proprietatea lui Rafael Nadal în 2020
Așa arată yachtul care va intra în proprietatea lui Rafael Nadal în 2020

Născut pe o insulă, la Manacor, lângă Mallorca, Rafael Nadal nu poate sta departe de apă. De aceea, majoritatea vacanțelor le petrece pe yacht. Pentru a nu-I lipsi nimic în perioada în care se va afla în larg, el a cumpărat unul dintre cele mai luxoase modele de pe piață.

Abia lansată la apă, la Festivalul de Yachting de la Cannes, noua ambarcațiune a lui Nadal, Sunreef Power, l-a costat pe spaniol 5,5 milioane de euro. Cu toate acestea, va ajunge în posesia lui abia anul viitor, pentru că spaniolul a avut câteva cerințe speciale. Cu o lungime de 24 de metri, șapte camera, trei băi și chiar și propria piscină cu hidromasaj, catamaranul poate primi la bord 12 persoane plus cei patru membri ai echipajului. Printre cerințele speciale ale lui Rafa s-a numărat garajul incorporat, în care să poată intra mai multe jet-ski-uri, dar și alte jucării acvatice. De asemenea, obligatoriu în alegerea ambarcațiunii a fost să aibă, în spate, platformă pentru sărit în apă, cunoscută fiind mare bucurie pe care o are ibericul atunci când se aruncă în apă ca un copil, făcând întreceri cu prietenii.


    Așa arată yachtul care va intra în proprietatea lui Rafael Nadal în 2020FOTO: Profimedia
Așa arată yachtul care va intra în proprietatea lui Rafael Nadal în 2020FOTO: Profimedia

”Ca oricine de pe insulă, marea este parte din viața mea, și nu e un secret că iubesc marea. De fiecare dată când sunt acasă în Mallorca încerc să ies afară și să îmi găsesc acel timp pentru a pleca în larg cu barca”, a recunoscut tenismenul în vârstă de 33 de ani.

Își vinde vechea barcă

Pentru a-I face loc noii ”bijuterii”, Nadal a fost nevoit să scoată la vânzare vechiul yacht. Denumit ”Beethoven”, acesta a fost centrul ditracției lui Rafa și a prietenilor lui în ultimii ani, invariabil fotografiile din vacanță cu spaniolul la plajă atrătându-l pe acea ambarcațiune. Suma de vânzare a bărcii este de 2,6 milioane de euro, iar aceasta încă nu a fost achiziționată de nimeni, deși a fost scoasă pe piață de la începutul verii.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net