Prim meci greu pentru Simona Halep la Turneul din Dubai

Ultima actualizare:
Posibilele adversare ale Simonei la Turneul de la Dubai
Posibilele adversare ale Simonei la Turneul de la Dubai

După eșecul din Fed Cup, Simona Halep, numărul 3 WTA, merge spre o destinație călduroasă, dar nu în vacanță, ci pentru a participa la Turneul de la Dubai. Astăzi (13 februarie), Simona şi-a aflat cea dintâi adversară.

Întrucât este principala favorită a turneului, românca nu va juca în primul tur, însă în a doua fază a competiției o așteaptă un meci greu, căci va juca împotriva câștigătoarei meciului dintre Ana Ivanovic și Daria Gavrilova, anunță gsp.ro.

Săptămâna viitoare, Halep se poate duela pentru a șasea oară cu sârboaica Ivanovic, numărul 20 WTA. Ultima lor întâlnire, cea de la Turneul Campioanelor,  s-a soldat cu înfrângerea româncei,  în trei seturi, scor  7-6(7), 3-6, 6-3.

Daria Gavrilova, numărul 33 WTA, și Simona s-au mai întânit doar o dată până acum, la Indian Wells, chiar anul trecut. Halep a câștigat cu un scor care o arată favorită în eventual posibilitate a unui nou meci, scor 2-6, 6-1, 6-2.


    Posibilele adversare ale Simonei la Turneul de la DubaiFoto: Twitter
Posibilele adversare ale Simonei la Turneul de la DubaiFoto: Twitter
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net