Semnal de alarmă tras de Simona Halep: ”Sunt un pic bolnavă”

Ultima actualizare:

    Simona Halep, la Roland Garos 2019FOTO: Guliver/ Gettyimages
Simona Halep, la Roland Garos 2019FOTO: Guliver/ Gettyimages

Simona Halep s-a calificat mai greu decât își imagina în turul al treilea al turneului de la Roland Garros.

Simona Halep a învins-o cu scorul de 6-4, 5-7, 6-3, pe poloneza Magda Linette, la capătul unei partide în care a condus cu 5-3 și a ratat trei mingi de meci în setul secund. La finalul partidei de joi seară, ea a declarat că se simte foarte obosită. "Am fost aproape în finalul setului secund, dar a jucat foarte bine, a fost incredibilă, sunt fericită că am putut câştiga. Am încercat totul, dar nu m-am simţit bine, mi-a fost un pic rău. Am dat tot ce am avut pe teren. Vineri, voi dormi toată ziua pentru că sunt bolnavă un pic”, a declarat Halep după meci.

În ceea ce privește meciul cu Linette, Halep a spus că ”Această partidă a fost diferită, pentru că am fost în avantaj şi am avut mingi de meci. Aşa că am avut încrederea să câştig, ştiam că sunt în stare să-l câştig. În al treilea set, mi-am spus că trebuie să rămân calmă, să joc tot ce am jucat în cele două seturi anterioare, fără să conteze că l-am pierdut pe al doilea. Am încercat doar să deschid terenul mai mult, pentru că lovind de lângă corp, ea a jucat foarte, foarte bine. Cred că am fost mai puternică din punct de vedere psihic şi am putut să câştig acest meci. Nu am ştiut la ce să mă aştept pentru că nu am mai jucat împotriva ei şi nu ştiam cum vine mingea. Cu siguranţă, ea a jucat un mare meci. Nivelul a fost ridicat cu adevărat. Vreau să o felicit, pentru că a luptat până la final. Cred că este un mare lucru şi pentru încrederea ei la viitoarele turnee", a spus Halep, potrivit WTA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net