Serena Williams recunoaște: ”După ce am născut, totul a mers prost”

Ultima actualizare:

    Serena Williams și fiica ei, la puțin timp după naștereFOTO: Instagram
Serena Williams și fiica ei, la puțin timp după naștereFOTO: Instagram

Serena Williams a acordat recent un interviu amplu pentru revista Vogue, în care a vorbit despre noul ei statut d emamă, despre revenirea în circuit, dar și despre problemele grave cu care s-a confruntat imediat după ce a născut.

Serena Williams (36 de ani) era așteptată de toată lumea să-și apere titlul obținut anul trecut la Australian Open. Jucătoarea care a devenit mamă la 1 septembrie și-a amânat însă revenirea, motivând că nu se află încă în forma care i-ar putea permite să se bată pentru titlu.

Puțini bănuiau însă că această amânare are legătură cu complicațiile care au apărut imediat după ce Serena a adus-o pe lume pe fiica ei. Adevărul a ieșit la iveală recent, după interviul acordat de sportivă revistei Vogue.

În ciuda faptului că a avut o sarcină foarte ușoară, Serena a fost nevoită să nască prin cezariană, pentru că pulsul bebelușului scăzuse foarte mult în timpul contracțiilor. Operația a decurs foarte bine, tatăl Alexis Ohanian a tăiat cordonul ombilical și a fotografiat-o pe Serena cu copilul în brațe. ”Apoi totul a mers prost”, și-a amintit Serena.

Problemele mai vechi ale sportivei s-au reactivat, iar Serena a simțit prima acest lucru și le-a spus doctorilor exact ce ar trebui să verifice. Fostul număr 1 mondial în tenis a suferit o embolie pulmonară în 2011. A doua zi după ce a născut, Serena a simțit că are dificultăți de respirație. Medicii i-au descoperit mai întâi niște mici cheaguri de sânge în plămâni, apoi operația de cezariană s-a deschis din cauza acceselor de tuse, iar doctorii i-au descoperit un hematom în zona abdomenului.

Toate acestea au ținut-o la pat pe sportivă timp de șase săptămâni și i-au întârziat mult recuperarea fizică. Serena s-a întors mai târziu în sala de antrenamente, așa că Australian Open părea un obiectiv cam nerealist. În plus, obiectivele sportivei s-au mai nuanțat între timp, chiar dacă cea mai mică dintre surorile Williams își dorește în continuare să câștige cele două titluri de slam care o despart de un record absolut în domeniu.


    Serena Williams și Alexis Ohanian
Serena Williams și Alexis Ohanian

”Ca să fiu sinceră, mă atrage foarte mult ideea de a mă muta la San Francisco pentru a fi mamă și atât”, a declarat Serena în interviul pentru Vogue. Reddit, compania soțului ei, se află acolo, iar cei doi și-au cumpărat deja o casă în Silicon Valley. ”Dar nu acum. Poate că se înțelege de la sine, dar aș vrea s-o spun răspicat: îmi doresc foarte mult să mai câștig titlul de Grand Slam. Nu e niciun secret că vreau să ajung la 25”, a punctat sportiva. În acest moment, Serena are 23 de titlul de Grand Slam, cu unul mai puțin decât australianca Margaret Court, o legendă a tenisului mondial.

Faptul că acum este mamă ar putea să reprezinte un atu în plus pentru Serena. ”Când sunt neliniștită pe teren, pierd meciuri, însă de când s-a născut Olympia simt că o bună parte din acea neliniște a dispărut. Gândul că acest copil minunat mă așteaptă acasă mă face să simt că nu trebuie să mai joc vreun meci. Nu am nevoie de bani sau de prestigiu. Le doresc, dar nu am nevoie de ele. E un sentiment nou pentru mine.”

Cel mai probabil, Serena se va întoare pe terenul de tenis la turneul de la Indian Wells, când va începe lupta pentru locul 1, pentru că ”nu m-am bătut niciodată pentru locurile 2 sau 3”.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net